Vila fostului colonel Gridan, distrusă de un incendiu!

Noapte de coşmar pentru fostul ofiţer de poliţie Alexandru Gridan, cel care a condus ani de zile Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Gorj. Vila sa, situată pe şoseaua de centură a municipiului, a fost făcută scrum într-un incendiu ce a izbucnit în timp ce acesta era plecat de acasă.

Soţia sa era cea care se pregătea să facă focul în centrala termică în momentul în care a observat flăcările şi a strigat după ajutor, focul extinzându-se foarte repede. Vecinii au auzit-o pe femeie şi au văzut şi ei flăcările care începuseră să mistuie vila, încercând să sară în ajutorul femeii.

„Vecina a ţipat că e cineva înăuntru, iar doamna care făcuse focul ţipa ceva despre nişte copii, dar nu avea pe nimeni în casă. Nu era nimeni înăuntru. La cum am văzut noi, a luat foc de la centrală şi s-au aprins lemnele din magazie. De acolo s-a extins la tot acoperişul, la asterială şi la scândura uscată pe care o avea pe sub ţiglă şi care a ars de parcă era îmbibată cu benzină”, a spus unul dintre vecinii ajunşi la locul incendiului cât de repede s-a putut. O vecină a menţionat că a auzit şi una sau chiar două explozii, femeia fiind destul de speriată de cele întâmplate.

Şi mai speriată a fost soţia fostului ofiţer de poliţie, femeia suferind un atac de panică, o ambulanţă acordându-i primul ajutor în timp ce pompierii încercau să stingă focul. Trei echipaje de la ISU Gorj au intervenit pentru a lichida incendiul, pompierii putând fi auziţi cum solicitau apă, flăcările continuând să ardă. Aceştia însă au dat asigurări că nu au existat sincope în alimentarea cu apă, două din cele trei maşini de intervenţie plecând însă de la locul incendiului pentru a alimenta.

Focul extrem de puternic a cuprins întreaga parte superioară a clădirii, fiind greu de stins. De mai bine de o oră au avut nevoie pompierii pentru a lichida incendiul, intervenţia lor ducând la salvarea parterului şi etajului construcţiei, întreaga clădiri având însă nevoie de o reabilitare completă pentru a redeveni locuibilă. Pompierii şi poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs nenorocirea, primele informaţii strânse de investigatori arătând că un cablu electric suprasolicitat ar fi generat incendiul respectiv.

incendiu_casa_gridan_2

Vizualizări: 233

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: