Victorie pentru Gilortul într-un meci de pregătire
Gilortul Târgu Cărbuneşti s-a impus în meciul amical din week-end cu Minerul Costeşti, scor 4-1, după ce la pauză gazdele au condus cu 3-1. Pentru echipa gorjeană au marcat doi dintre jucătorii recent transferaţi, Angel Ciutică (2', 38') şi Alexandru Duriță (37', 57').
Gilortul a câștigat fără emoții amicalul din week-end cu Minerul Costești după un meci dominat de echipa gazdă care începe să se omogenizeze după ce, în această iarnă s-au realizat mai multe transferuri.
Nou veniţi la Cărbuneşti, Angel Ciutică și Alexandru Duriță, au reuşit câte o dublă. ”Gazdele au deschis scorul rapid, șutul lui Ciutică fiind deviat în propria poartă de un apărător advers. Oaspeții au egalat prin reușita lui Ion Berescu, fost jucător al Gilortului. Meciul a fost decis în minutele 37 și 38 când Duriță și Ciutică au înscris prin două execuții frumoase. La câteva minute de la reluare, Bucur îl găsește excelent pe Duriță în fața porții și mijlocașul Gilortului îndeplinește o simplă formalitate”, a informat oficial Gilortul în cronica acestui meci.
Sâmbăta viitoare, Gilortul va acorda revanșa formației vâlcene, partida urmând a se desfășura pe terenul sintetic din Zăvoi, începând cu ora 11:00. Până atunci însă, cei de la Gilortul vor juca următorul meci de pregătire împotriva formației Petrolul Țicleni. Partida se va desfășura pe Stadionul Petrolul/Țicleni, miercuri, 23 februarie, începând cu ora 15:30.