De ce a sancţionat Protecția Consumatorului clubul Universitatea Craiova
Universitatea Craiova s-a duelat cu FCU Craiova, scor 2-0, dar trupa condusă de Laurențiu Reghecampf nu a rămas fără să fie sancționată în urma derby-ului de pe „Ion Oblemenco”. Universitatea a fost amendată de Protecția Consumatorului după ce a îngrădit accesul anumitor suporteri la meciul cu FCU Craiova.
Fanii care și-au dorit să achiziționeze bilete trebuiau să se prezinte cu tichetul de la meciul precedent al Universității Craiova, cu CFR Cluj, sau cu abonamentul. Această decizie a oficialilor din Bănie a fost aspru contestată și chiar a fost depusă o plângere la Protecția Consumatorului, conform Republica Oltenia. „În data de 14.02.2022 am intenţionat cumpărarea a două bilete la sectorul VIP la stadionul unde se organizează de către C.S.U. Craiova meciul de fotbal dintre C.S. Univ. Craiova şi F.C.U. Craiova 1948. Am fost refuzat atât la casa de bilete de la toneta din faţa Prefecturii Dolj, cât şi la magazinul din interiorul MALL ELECTROPUTERE. Motivul refuzului a fost că nu posed un bilet de intrare la un meci disputat anterior sau un abonament emis de clubul C.S.U. Craiova. Consider acest fapt ilegal, care afectează drepturile comerciale şi de asemenea o discriminare. Rog Comisariatul R.P.C. Craiova – Dolj să ia măsurile legale necesare”, se arată în plângerea trimisă de suporter către Protecția Consumatorului.
Reacția ANPC nu s-a lăsat așteptată. Astfel, fanul care s-a plâns de strategia oficialilor Universitățiii Craiova a aflat că Operatorul economic (CSU Craiova) a fost sancționat pentru încălcarea art.9 din OG 21/1992, scrie Pro Sport. Conform art.9 din OG 21/1992: „Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive”.