Victorie a Gilortului în meciul cu CSO Filiași

Gilortul Târgu Cărbunești merge spre play-off în Liga 3 după victoria importantă din ultima etapă. Gorjenii s-au impus vineri în meciul cu CSO Filiași și se gândesc acum doar la calificarea în primele patru echipe la finalul sezonului regulat.

Gilortul a reușit să se refacă mai repede decât adversara după eșecul rușinos din etapa trecută. Atunci ambele echipe pierduseră cu scor identic, 0-5, în runda precedentă, cu adversari de valori apropiate. Chiar dacă Gilortul a fost echipa gazdă, doljenii plecau cu prima șansă în fața Gilortului pe stadionul Cristinel Răducan. Echipa din Filiași are un lot mai valoros și un parcurs mai bun în acest sezon, opt victorii consecutive până la înfrângerea cu CSM Deva din urmă cu o săptămână, față de evoluția oscilantă a gorjenilor. Gilortul s-a impus cu 3-1 după ce condusese cu 3-0 în fața fostului lider din serie. „Ciutică execută o lovitură liberă de la 25 m, lateral stânga, Ionuț Gîlcescu se înalță de pe linia careului mic și îl surprinde pe Constantinescu cu o lovitură de cap, trecând Gilortul în avantaj. Voinescu, aflat la 23 m de propria poartă, reușește o chiflă de toată frumusețea, îl lasă pe Denis Bucur singur cu Constantinescu la 11 m de poartă și atacantul Gilortului perforează pentru a doua oară poarta oaspeților. Fază prelungită de atac a băieților noștri, Bărănescu îl întoarce pe Scuturoiu, îl găsește pe Ionuț Gîlcescu la 7 m de poarta lui Constantinescu și atacantul Gilortului modifică tabela la scor de neprezentare”, au informat cei de la Gilortul în cronica acestui joc modul în care au înscris de trei ori.

Pe final de meci, la un corner de pe dreapta pentru echipa din Filiași, Robert Eshun s-a înălțat dintr-un buchet de jucători și a trimis cu capul în plasă, reușind golul de onoare la una din puținele acțiuni ofensive ale oaspeților.

Vizualizări: 530

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: