Viceprimărița din Văgiulești vrea să schimbe fața comunei
De la farmacie, direct la primărie. Noul viceprimar al comunei Văgiulești, Andreea Mișcodan, și-a propus să schimbe imaginea comunei. Viceprimărița este susținută de PMP și face echipă cu primarul PSD din Văgiulești, Constantin Pîrjol. Cei doi aleși locali spun că se înțeleg de minune chiar dacă sunt susținuți de partide distincte.
Andreea Daniela Mișcodan are 33 de ani și este căsătorită cu un fost consilier local de la Motru, Alin Mișcodan. Împreună au două fetițe, de 4 respectiv 7 ani. Locuiesc în municipiul Motru însă figurează cu domiciliul în comuna Văgiulești. Viceprimărița spune că anul acest se va muta cu familia sa la Văgiulești. "Este ceva nou pentru mine, vin cu totul alt domeniu, din domeniul farmaceutic. Sunt farmacist de meserie. Este ceva nou, este o provocare, am decis să o accept și sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să o duc la îndeplinire, să facem lucruri cât mai bune pentru oameni", a declarat Andreea Mișcodan.
Aleasă cu scandal
Viceprimărița anunță că vrea să dea un nou aspect comunei pe care acum o conduce. Mai spune că are și o bună colaborare cu primarul. "Avem o colaborare bună, este un domn înțelegător, știe că sunt la primul mandat și cu experiența dânsului și cu această colaborare sper să fie totul ok. Sunt multe de rezolvat, oamenii au probleme cu pământurile dar eu, în principal, mă axez pe partea de educație, pe partea de curățenie, aș vrea să înfrumusețez un pic comuna, acestea sunt atribuțiile mele în principal, ca viceprimar", a mai spus viceprimarul din Văgiulești.
Primarul Constantin Pîrjol întărește spusele viceprimăriței. "Mă bucur de un parteneriat bun cu doamna viceprimar. Cred că este o persoană destul de sociabilă, atât cât mi-am dat seama până în prezent și cred că facem o echipă completă și bună, în special în interesul cetățeanului. Până la urmă, când am pornit pe acest drum trebuie să dăm puțin la o parte lucrurile politice și acțiunile politice pentru că suntem în slujba cetățeanului", a comentat primarul Constantin Pîrjol.
Alegerea viceprimăriței Mișcodan în funcția de viceprimar a pornit cu un scandal. Fostul consilier Constantin Mișcodan, de la PMP s-a autodenunțat în ziua alegerii viceprimarului că a primit 1500 de lei de la soțul viceprimăriței, Alin Mișcodan ca să renunțe la mandatul de consilier, pentru ca Andreea Mișcodan să obțină postul de viceprimar.