Vești proaste pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut uşor marţi la 5,53% pe an, de la 5,52% cât a fost luni, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României.

Un nivel mai mare a fost înregistrat în data de 7 martie 2013, când acesta s-a situat la 5,56% pe an, informează Agerpres.

La începutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,75% pe an, de la 5,71% luni, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 5,99% pe an, de la 5,94% pe an în ziua precedentă.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

Vizualizări: 1,312

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: