Vedeta Lidia Buble, condamnată definitiv în dosarul de dare de mită. Va face muncă în folosul comunității!

Lidia Buble a fost condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul dării de mită. În februarie 2021, artista a încercat să mituiască doi polițiști care au oprit-o în trafic iar decizia finală în acest dosar a fost dată vineri, 5 mai.

Cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti la un an închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DIICOT Ploiești pentru că a mituit doi poliţişti de la Rutieră. Buble a încercat să scape de poliție, oferindu-le acestora o sumă de bani, pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.

Agenții i-au cerut actele, dar și declarația pe propria răspundere, având în vedere că în România era instituită starea de urgență din cauza pandemiei de Covid-19. Amicul său, cu care vorbea la telefon, a sfătuit-o cum ar trebui să scape, mai ales că solista consumase și un pahar de șampanie înainte.

„Inculpata a recunoscut comiterea faptei încă de la momentul audierii sale în calitate de suspect. Aceasta a confirmat faptul că, la data de 15.02.2021, a fost oprită în trafic, în jurul orelor 03,00, de o patrulă de poliţie compusă dintr-un bărbat şi o femeie, ea ieşind dintr-o benzinărie MOL de lângă blocul său. Iar în prealabil consumase un pahar cu şampanie”, se arată în rechizitoriu.

Vedeta a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, printr-o decizie a Tribunalului București care a rămas valabilă după ce instanța superioară a respins apelul procurorilor. Decizia Curții de Apel este definitivă.

Artista va fi nevoită acum să presteze, timp de 90 de zile, muncă în folosul comunității. Mai exact, vedeta poate alege dacă vrea să muncească la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă. A doua variantă pentru care opta Lidia Buble este la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti (DGASPC sector 1).

Vizualizări: 1,089

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: