Vânzări de milioane de euro în cluburile din Mamaia
Turiștii au lăsat milioane de euro în cele 16 cluburi deschise în Mamaia în minivacanța de 1 Mai. ANAF a pus câte un om la casă în cele mai mari 16 cluburi din Mamaia, iar sumele fiscalizate declarate au fost de 17,3 mil. lei, afirmă surse oficiale, citate de Ziarul Financiar.
În cele mai mari trei cluburi dintre acestea, încasările au fost de 14,3 mil. lei, iar în cel mai mare dintre cluburi numai duminică, 29 aprilie, au fost încasări de 1,28 mil. lei.
În 2016 au fost şapte cluburi monitorizate cu sume fiscalizate totale de 441.000 de lei, iar în 2015 au fost nouă cluburi monitorizate, cu sume fiscalizate de 1,47 mil. lei.
Conform surselor citate, cea mai scumpă sticlă de şampanie despre care mass-media a scris că s-ar fi vândut într-unul din cluburi cu 100.000 de euro ar fi fost de fapt o acţiune de marketing.