Vânătoare de capre negre în Gorj
Peste 600 de capre negre vor intra în bătaia puştii după ce Ministerul Apelor şi Pădurilor a aprobat cotele de vânătoare pentru următorul sezon.
Judeţele cu cele mai mari cote de vânătoare la capra neagră sunt Vâlcea şi Gorj, cu câte 128, respectiv 104 exemplare fiecare. Prin comparaţie, Prahova are 24, iar Brasovul, 78.
Un trofeu de capră neagră costă între 880 şi 3.000 de euro. Florin Stoican, Preşedintele Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, a spus că ”Miza vânătorii caprelor negre este mai mult una legată de trofeele pe care acestea le dau şi despre orgoliul vânătorilor care vor să le obţină”.
Numărătoarea oficială arată că în munţii noştri zburdă peste 8.000 de capre negre, în vreme ce efectivul optim ar fi de circa 6.000. Recensământul a fost făcut însă de vânători, sub coordonarea Gărzii Forestiere.
Ministerul Pădurilor spune că România deține recordul Mondial la trofeul de capră neagră și primele 10 cele mai valoroase trofee din lume.