Valiza şi Legea tăcerii

Jurnaliştii de la Rise Project au obţinut o valiză. Conţine zeci de mii de documente şi fotografii, în format fizic sau electronic, despre afacerile Tel Drum, despre proprietăţile lui Dragnea, despre cum huzuresc cei care beneficiază de contracte de sute de milioane de euro cu statul.

Dar nu, în România nu mai este legal ca jurnaliştii să scrie despre asta. O instituţie a statului, numită Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, a trimis o adresă la Rise Project, prin care transmite că riscă o amendă de 20 de milioane de euro. Da, aţi citit bine, 20 de milioane de euro! Plus 3.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere a unor răspunsuri cerute de respectiva autoritate.

Băieţii ăştia puşi în funcţii de partidul lui Dragnea, deşi unii dintre ei au probleme penale, vor să afle de la jurnalişti scopul şi temeiul legal al publicării pe internet a datelor personale. Nu e clar la ce se referă, probabil la fotografiile din vacanţele de lux ale celor de la Tel Drum. Interesul public este evident din punctul de vedere al unui jurnalist, care leagă aceste vacanţe de afacerile cu statul ale firmei. Autoritatea care vrea să instaureze cenzura în România mai scrie negru pe alb că vrea să i se comunice sursa de la care jurnaliştii au obţinut ceea ce ei numesc date personale. În orice democraţie, jurnalistul are dreptul şi chiar obligaţia de a-şi proteja sursa. Nu mai este România o democraţie? Măcar să ni se spună, să schimbăm Constituţia, să ştim şi noi că singurul drept pe care îl mai avem este dreptul la tăcere.

Opt puncte are solicitarea celor de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, care au dat jurnaliştilor un termen de 10 zile pentru a le pune la dispoziţie în copie certificată tot ce au. Dragnea vrea valiza şi vrea să oprească, folosindu-se de instituţiile statului, dezvăluirile din presă. Primii notificaţi au fost cei de la Rise Project, dar probabil că toată presa care a preluat subiectul va fi notificată într-un fel sau altul.

Abia au apărut primele documente şi câteva fotografii, din cele câteva zeci de mii, că Dragnea a şi intrat în fibrilaţii. Joacă nişte scenete ieftine, cu valize cu gogoşi, face declaraţii de presă despre cât de infractor este Iohannis, nu el. Dar când este întrebat la modul concret, despre vila-bloc de la Mamaia ale cărei schiţe sunt în valiză, preşedintele PSD se bâlbâie. Zice ceva de genul că în 1900 toamna a construit ceva ce a vândut în 1900 iarna... şi apoi se supără pe presă că scrie cum scrie. Dacă aşa răspunsuri le dă şi procurorilor, îl mai pasc multe condamnări de azi înainte.

Vizualizări: 552

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: