Va urma și AJF Gorj modelul Hunedoara? Plăteşte teste COVID echipelor şi arbitrilor
Campionatul Județean Gorj la nivel de Liga 4 și 5 dar și de juniori este încă în stand-by și nu s-a făcut nici un anunț oficial cu privire la o posibilă disputare a jocurilor. Sunt totuşi voci la nivel de judeţ care cer să se urmeze modelul celor de la Hunedoara care au reluat fotbalul amator din Liga 4 cu doar 10 echipe.
În timp ce la Gorj nu s-a luat o decizie încă, în judeţul vecin Hunedoara s-a dat drumul fotbalului în Liga a 4-a. Campionatul se joacă într-un format inedit iar președintele AJF Hunedoara, Crsitian Petrean, se mulțumește și cu doar 10 echipe înscrise.
Dacă majoritatea județelor din țară au decis să oprească definitiv fotbalul în acest an, marcat de pandemia de coronavirus, cazurile fiind mult în creștere în ultima perioadă, inclusiv în rândul fotbaliștilor care au reluat întrecerile în competițiile organizate de Federația Română de Fotbal, la Gorj nu s-a luat încă această decizie dar nici nu s-a anunţat oficial dacă se va mai juca. Judeţul vecin Hunedoara face excepție însă, nu a anulat competiţia ci chiar joacă într-un sistem inedit bucurându-se de cei 5000 de euro oferiţi de FRF tuturor membrilor afiliaţi.
Încă din septembrie, Comitetul Executiv al AJF Hunedoara a decis modificarea structurii programului competiţional în Liga a 4-a şi a stabilit datele de disputare a turului campionatului. Ediţia 2020 – 2021 are, în prima fază, un sezon regulat cu 9 etape în tur şi 9 în retur, iar faza a doua va cuprinde un play-off şi un play-out. În play-off ar urma să joace primele patru clasate, 6 etape (tur-retur) cu înjumătăţirea punctelor acumulate în sezonul regulat, iar în play-out formaţiile de pe locurile 5 – 10, 5 etape (doar tur), tot cu înjumătăţirea punctelor. Noutatea absolută este însă condensarea etapelor, cel puţin pentru tur: primele cinci runde au fost programate în 7, 10, 13, 16 şi 18 octombrie, ultimele patru în 12, 15, 19 şi 22 noiembrie. S-a ajuns la această soluţie de criză din cauza obligativităţii testărilor COVID prevăzută în protocolul medical pentru reluarea competiţilor, testări care afectează serios bugetul şi aşa redus al cluburilor.AJF Hunedoara foloseşte cei 5000 de euro de la FRF pentru testele echipelor şi arbitrilor dar şi pentru funcţionarea asociaţiei.