Uzină din România, închisă din cauza războiului din Ucraina
Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia va fi oprită pentru mai multe zile, începând de luni, 14 martie, ca urmare a scăderii comenzilor de cutii de viteze din partea uzinelor Renault din Rusia, relatează Profit.ro.
Angajaţii care vor rămâne acasă vor primi 85% din salariu şi tichetele de masă aferente, conform Profit.ro.
Uzina Dacia din România produce componente pentru fabricile Global Acces ale Renault Group, dar şi pentru alte modele ale mărcii, precum şi pentru Nissan. La capitolul componente, la Mioveni sunt produse atât motoare, cât şi cutii de viteze. De aici, cutiile sunt expediate inclusiv în Rusia, unde Renault Group are două uzine: în Moscova, pentru maşinile sub siglă Renault, şi la Togliatti, pentru maşinile Lada produse de AvtoVAZ.
Criza generată de războiul din Ucraina şi restricţiile impuse Rusiei, suprapuse peste criza de semiconductori, au determinat oprirea ambelor uzine Renault din Rusia.