Uzina care a făcut cazanele de la Turceni şi Rovinari, în faliment
Creditorii producătorului de echipamente şi utilaje de tonaj mediu şi greu pentru industria energetică şi extractivă Vulcan Bucureşti, înfiinţat în 1904, controlat de grupul Tender şi aflat în insolvenţă din 2013, se pregătesc, conform datelor Profit.ro, să voteze intrarea în faliment a companiei. Asta după ce nici contractul de 10 milioane de dolari, semnat anul trecut cu concernul de ţiţei şi gaze al statului Kuweit, Kuwait Oil Company (KOC), nu a reuşit să redreseze în mod sustenabil situaţia financiară a uzinei româneşti.
De-a lungul istoriei sale, pe piaţa internă, Vulcan SA a executat şi livrat peste 90% din cazanele existente în prezent în termocentralele din România, cele mai reprezentative fiind cele de la Turceni (7 cazane de 1035 t/h), Rovinari (4 cazane de 1035 t/h), Bucureşti Progresul (3 cazane de 420 t/h), Brazi (4 cazane de 420 t/h), Craiova II (2 cazane de 525 t/h) şi Braşov (4 cazane de 420 t/h). La export, Vulcan SA a livrat cazane şi părţi de cazane în ţări precum Germania, Olanda, Danemarca, Finlanda, Italia, Ungaria, Cehoslovacia, SUA, Canada, Oman sau China. (A.A.)