Urmează verdictul pentru un fost primar judecat pentru omor

Magistrații Tribunalului Gorj vor da, pe 8 ianuarie, anul viitor, verdictul în cazul fostului primar din Baia de Aramă care este judecat pentru omor. Rafael Dunărințu a fost trimis în judecată după moartea unei tinere de 25 de ani, din comuna gorjeană Drăguțești.

Aceasta a sfârșit într-un accident de circulație, în aprilie 2016, și, inițial, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. După ce au verificat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, oamenii legii au descoperit că nu a fost un simplu accident, ci un omor indirect. 

Mai exact, potrivit unor surse din anchetă, fata de 25 de ani a fost urmărită în trafic chiar de fostul primar. În Peștișani, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat cu mașina într-un stâlp. A decedat pe loc. În seara tragediei, tânăra ar fi participat la o petrecere unde l-ar fi fotografiat pe fostul edil în ipostaze indecente. Între cei doi ar fi izbucnit o ceartă, ea a plecat cu mașina, iar fostul primar a urmărit-o.

După accident a fost găsită în mașină aproape dezbrăcată, iar asta le-a dat de gândit polițiștilor care au reușit să facă legătura cu fostul primar după ce au văzut imaginile surprinse de camerele de supraveghere cu drumul parcurs de tânără. Bărbatul a fost trimis în judecată în 2022. La termenul din această săptămână, magistrații Tribunalului Gorj au decis: „Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 08.01.2025. Supusă controlului judiciar odată cu fondul”.

Rafael Dunărințu a mai fost condamnat, anul trecut, la 5 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru fraude cu bani europeni.

Vizualizări: 3,162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: