Urmează trei meciuri acasă pentru Universitatea Craiova

Universitatea Craiova se agaţă de şansele matematice la titlu pe care le mai are în acest final de sezon şi vrea să câştige meciurile următoare. Oltenii speră şi într-o remontada în semifinala Cupei României, cu Sepsi, după ce a pierdut prima manşă cu 2-1.

Pentru formaţia antrenată de Laurenţiu Reghecampf urmează nu mai puţin de trei meciuri consecutive pe teren propriu, extrem de importante pentru obiectivele acestui sezon: duelurile din play-off cu FC Voluntari şi FCSB şi returul semifinalei Cupei României, cu Sepsi. Oficialii grupării din Bănie mizează pe o asistenţă numeroasă la aceste partide, ţinând cont de forma echipei şi de miza jocurilor din acest final de stagiune.

Astfel, clubul Universitatea Craiova a pus în vânzare pachete de bilete avantajoase pentru fani, care includ  ambele partide de campionat de pe teren propriu care urmează, cea cu FC Voluntari, programată sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 20.00, şi derby-ul cu FCSB, programat duminică, 8 mai, de la ora 19.30.

Biletul are valabilitate pentru ambele partide, așa că, după jocul cu Voluntari, tichetul trebuie păstrat și pentru a avea acces la derby-ul cu FCSB. Accesul abonaților pentru cele două partide este permis pe baza abonamentului valabil în sezonul competițional 2021-2022.

PROGRAM:

– Casele de bilete situate lângă Sala Polivalentă. Program: zilnic, în intervalul orar 10:00 – 19:00

– Magazinul oficial din Electroputere Mall. Program: zilnic, în intervalul orar 10:00 – 22:00

– Magazinul mobil din Piața „Mihai Viteazul”. Program: zilnic, în intervalul orar 10:00 – 19:00. Închide televizorul și susține Știința în următoarele bătălii extrem de importante din Play-Off!”.

Vizualizări: 1,462

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: