Astronomia ne introduce în lumea fascinantă a stelelor, planetelor și galaxiilor, oferindu-ne o perspectivă asupra locului nostru în univers. Este un domeniu care îmbină știința cu curiozitatea pură, invitându-ne să explorăm și să înțelegem spațiul care ne înconjoară. De la observarea simplă a cerului noaptea până la folosirea telescoapelor avansate pentru a vedea detalii incredibile ale obiectelor cosmice, astronomia este accesibilă oricui are dorința de a descoperi mai mult. 

În articolul de asăzi, îl urmărim pe Tiberiu Savin în călătoria lui de la un simplu hobby început în adolescență, la pasiunea sa pentru astronomie. Tiberiu ne povestește despre cum a ajuns să investească mii de euro în echipamente de specialitate care îi permit să capteze imagini ale universului, de la nebuloase la galaxii îndepărtate. Ne vorbește, de asemenea, despre nopțile lungi petrecute sub stele, despre satisfacțiile și provocările pe care le întâmpină în astrofotografie.

"Whirlpool Galaxy. Catalogată ca Messier 51, aici putem vedea 2 galaxii (cunoscute și ca M51a si M51b) în proces de coliziune." - Tiberiu Savin

Reporter: Cum a început pasiunea pentru astronomie?

Tiberiu Savin: Un interes pentru spațiul cosmic am avut încă din copilărie, dar nu am făcut nimic în direcția asta până pe la 24-25 de ani, când mă jucam un joc video cu simulator de rachete spațiale destul de popular. Țin minte că aveam o rachetă în orbita planetei și căutam pe internet cum să o trimit către lună. Inițial, căutam pe forumurile jocului respectiv și, mergând din link în link, am ajuns la o pagină care explica foarte bine cum să fac transferul orbital. Abia atunci am realizat că nu mai eram pe o pagină despre acel joc, ci eram pe o pagină de internet care explica cum se face această procedură in viața reală. De atunci am început să fiu pasionat de ingineria spațială, cum funcționează rachetele spațiale, care este profilul unei misiuni spațiale, care sunt manevrele prin care putem ajunge de pe Pământ pe Lună sau pe Marte. 

Într-o seară eram prin curte și mă uitam pe cer și am observat că fiind la marginea orașului, eram destul de ferit de poluarea luminoasă din centru și că se vedeau un număr considerabil de stele, și am decis sa îmi iau un telescop să mă uit la Jupiter. 

Am cumparat inițial un telescop newtonian de 200 mm pe montură Dobson și am văzut Luna, am văzut Jupiter, am văzut Nebuloasa Orion. Însă fascinația majoră a fost când am văzut inelele lui Saturn. Este incredibil să le vezi cu ochii tăi, era destul de mic, dar se vedeau atât de clar inelele. 

Apoi am încercat să fac poze cu telefonul prin ocular să le arăt și prietenilor ceea ce vedeam eu prin telescop, și țin minte că am fost fascinat că atunci când mă uitam  prin ocular vedeam nebuloasa Orion ca o ceață lăptoasă în jurul unui grup de stele. Când am pus telefonul însă, setările standard ale camerei au detectat că este o poză întunecată și a decis să facă o expunere mai lungă. Atunci au apărut culorile nebuloasei în poza, roșul aprins de la norul de hidrogen și puțin albastru de la oxigen. Apoi am început să achiziționez echipamente mai bune, am cumpărat o cameră specială de astronomie, o montură robotizată care să poată ține imaginea fixă mai mult timp.

De curând am devenit membru în Astroclubul București unde am găsit oameni la fel de pasionați ca mine și care m-au ajutat cu tot felul de sfaturi. Astfel am ajuns să am chiar și contribuții științifice, am observat tranzitul a două exoplanete și am raportat observațiile mele la o instituție care monitorizează aceste fenomene. Rezultatele obținute au fost suficient de precise pentru a contribui la caracterizarea orbitei celor două planete din afara Sistemului Solar.

"Pleiadele. Aceste stele sunt catalogate ca Messier 45 și reprezintă un roi deschis de stele, cunoscute încă din antichitate fiind vizibile cu ochiul liber chiar și din zone urbane. În imagine putem vedea pe lângă stelele puternic strălucitoare și un nor masiv de praf care reflectă lumina acestor stele". 

Rep: Câți bani ai investit în aparatură?

T.S: Un calcul estimativ mă duce, momentan, la o investiție de aproximativ 5000 de euro. În mod cert nu este un hobby ieftin și aparatura nu este la îndemâna oricui. Însă eu consider ca e mai ieftin decât aș fi crezut. Înainte să mă apuc de astronomie și de astrofotografie credeam că echipamentele serioase sunt sute de mii de euro sau chiar milioane de euro. Am fost surprins să văd că pot cu un echipament de câteva mii de euro să fac fotografii la galaxii aflate la milioane de ani-lumină distanță, că pot să văd eclipse provocate de lunile lui Jupiter pe suprafața acestuia sau că pot detecta prezența planetelor în jurul altor stele. 

Pentru a explica în ce am investit banii, trebuie să explic puțin cum are loc procesul de a obține o imagine. În astrofotografie, pentru a obține o fotografie cât mai bună, este important să adunăm cât mai multă lumină din zona respectivă. Acest lucru se face de obicei prin a mări timpul de expunere al imaginii, însă acest lucru este posibil doar dacă imaginea stă fixă în cadru, altfel poza iese mișcată și nu e bună de nimic. De asemenea, nu putem crește timpul de expunere foarte mult, pentru că riscăm ca un avion sau un nor să ne strice o sesiune întreagă. Cel mai practic mod de a face aceste poze este de a face ceea ce noi numim subexpuneri, adică obținem mai multe imagini cu un timp de expunere de câteva minute fiecare, iar apoi aceste imagini sunt suprapuse digital una peste alta, însă fără a altera în vreun fel informația din poză.

Prin urmare, cel mai important lucru este să putem menține imaginea fixă cât mai mult timp. Pentru acest lucru folosim două sisteme complementare: montura ecuatorială robotizată și sistemul de ghidaj. Montura ecuatorială este în general cel mai scump element din ansamblu. Aceasta învârte automat telescopul în jurul axei de rotație a Pământului cu aceeași viteză cu care se învârte și Pământul. Acest sistem este însă un sistem mecanic, bazat pe niște motoare și niște roți dințate și, ca orice astfel de dispozitiv, este predispus la erori. Aici intervine sistemul de ghidaj care, în cazul meu, este format dintr-o cameră secundară care face expuneri scurte (1-2 secunde), și dacă observă o mișcare a stelelor în câmp, notifică automat montura să își corecteze poziția.

Aceste două sisteme permit camerei principale, care face expuneri de 2-3 minute, să aibă o imagine stabilă și să nu iasă mișcată. În concluzie, elementele principale ale echipamentului meu sunt montura (cea mai scumpă parte), tubul optic, camera principală care face subexpunerile și camera de ghidaj care corectează erorile monturii.

"Nebuloasa Cap de cal (Horsehead Nebula). Aici vedem un nor masiv de hydrogen care transmite radiație H-alpha pe care noi o vedem cu culoarea roșie, și un nor de praf in fața lui care apare negru (deoarece blocheaza lumina din spate), iar acest nor de praf are forma unui cap de cal, de unde vine si numele nebuloasei."

Rep: Care a fost cea mai lungă sesiune de fotografii pe care ai avut-o?

T.S: Dacă numărăm timpul petrecut într-o singură noapte făcând observații, cred ca cel mai mult am stat 12 ore. Într-una din taberele organizate de Astroclubul București, țin minte că mi-am montat telescopul undeva pe la ora 7 seara și am închis echipamentul  pe la 7 dimineața.

Dacă numărăm timpul total de expunere pentru o singură observație, fotografia cu cel mai mare timp de expunere este Crescent Nebula, unde am reușit să adun un timp total de expunere de 10 ore (60 de subexuneri de câte 10 minute fiecare). Am tras pozele astea de-a lungul a 3 nopți.

Dacă numărăm nopțile petrecute cu telescopul afară pentru o fotografie, atunci pentru imaginea cu Eagle Nebula, deși are un timp total de integrare de doar 6 ore, am tras pozele în decursul a 4 nopți diferite. Motivul este că nebuloasa respectivă este foarte jos pe bolta cerească și era vizibilă pentru mine mai puțin de 2 ore pe noapte, în restul timpului era în spatele casei sau în spatele copacilor din zonă.

Rep: Printre fotografiile tale, există una care îți este deosebit de dragă sau care are o poveste specială în spatele ei?

T.S: Toate îmi sunt dragi, mai ales că pot să mă uit la primele fotografii pe care le-am făcut și la fotografiile pe care le fac acum și să văd progresul uriaș pe care l-am făcut de cand m-am apucat. 

Totuși, una dintre imaginile care m-au fascinat ca și poveste este cea cu Nebuloasa Crabului, chiar dacă nu este cea mai bună poză a mea. Povestea din spatele nebuloasei m-a uimit de-a dreptul. În anul 1054, astronomii chinezi au observat o stea nouă pe cer, ei le ziceau "stele musafir" pe atunci (guest-stars), și au înregistrat în arhivele lor când a apărut această stea nouă, poziția ei și când a dispărut. Astăzi noi știm că aceste stele temporare sunt de fapt supernove, explozii cataclismice ale stelelor mai mari la finalul vieții lor, iar supernova respectivă este catalogată cu numărul SN 1054, de la anul în care a avut loc. Ce legătură are supernova asta cu Nebuloasa Crabului? Răspunsul este că Nebuloasa Crabului reprezintă rămășițele supernovei SN 1054. Practic eu mi-am îndreptat telescopul către locul unde omenirea a observat o stea nouă în anul 1054 și am observat rămășițele acelei stele.

"Luna Minerala (Mineral Moon). Culorile pe care le vedem pe suprafața lunii în această poză sunt false și au fost obținute printr-un proces de crestere a saturatiei, care exagerează diferențele între canalele de roșu, verde și albastru surprinse de o camera normală. Deși culorile sunt false, acest proces este foarte popular pentru lună, deoarece culorile rezultate ne indică tipul de sol de pe lună, astfel că zonele albastre reprezintă sol bogat în titan, iar cele roșii reprezintă zone bogate in fier."

Rep: Cum crezi că evoluția tehnologică va influența astrofotografia în următorii ani?

T.S: Cred că din ce în ce mai mulți oameni vor adopta acest hobby, din cauză că în ultimii ani observăm diferite companii care introduc pe piață așa-zisele "telescoape inteligente". Nu vor da imagini de aceeași calitate ca un echipament obișnuit, însă sunt mai ieftine și sunt mult mai ușor de utilizat. La mine durează cam 1 oră să îmi montez tot echipamentul (uneori și mai mult dacă ceva nu merge cum trebuie). Telescoapele inteligente le scoți pur și simplu din casă, le pui pe pământ și ești gata. Nu vor da aceeași calitate ca un echipament normal de astrofotografie, dar sunt mult mai ieftine și mult mai ușor de utilizat, făcând astfel hobby-ul mult mai accesibil începătorilor.

La celălalt capăt mă aștept, sau mai mult sper, ca monturile să devină mai ieftine și mai accesibile. Momentan monturile sunt limitate de greutatea telescopului pe care îl pot suporta. Astfel că dacă iei un telescop mare și greu care să îți dea o calitate excelentă a imaginilor, ajungi sa dai extrem de mulți bani pe o montură care să poată suporta telescopul respectiv. Deja au apărut niște monturi noi cu mecanisme mai moderne care pot suporta o greutate mai mare. Însă, cel puțin pentru moment, nu sunt la fel de precise ca si monturile clasice.

Din păcate sunt și niște temeri că cerul devine din ce în ce mai poluat luminos. Din câte știu eu, nu mai sunt decât câteva locații pe Pământ unde cerul este clasificat ca Bortle 1 (Bortle este scara care măsoară poluarea luminoasă a cerului pe o scară de la 1 la 9, 1 fiind cel mai lipsit de poluare luminoasă).

Rep: Ai întâlnit vreodată un fenomen astronomic neobișnuit sau inexplicabil în timpul observațiilor tale?

T.S: Am întâlnit fenomene pe care le-aș clasifica doar ca inexplicabile pe moment, în ideea că nu-mi explicam eu ce se intamplă, dar am aflat ulterior. Cel mai interesant a fost chiar într-o fotografie surprinsă de curând la o galaxie. Una din subexpuneri avea o dâră, iar pe dâră la intervale regulate apărea câte o lumină care semăna cu o stea. Dar celelalte subexpuneri nu aveau această dâră și nici "stelele" care erau pe dâra respectivă. Ar trebui să explic aici că dârele sunt ceva foarte comun în subexpuneri, acestea reprezentând sateliți din orbita Pământului. Însă ce erau luminile respective? În mod evident nu erau stele. Dacă ar fi fost stele, ar fi trebuit sa apară în toate subexpunerile. Explicația este că satelitul respectiv era dezafectat, cel mai probabil, și se învârtea. Din acest motiv atunci când avea panourile solare îndreptate fix către telescopul meu, reflexia de la panourile respective îl făcea să strălucească mai puternic și să apară în imagine ca și cum ar fi niște stele.

"Nebuloasa Bula (Bubble Nebula). In aceasta poza vedem un nor masiv de hydrogen, care trimite radiatia H-alpha caracteristica pe care noi o vedem cu culoarea rosie. In mijlocul norului vedem o stea masiva, ale carei vanturi solare au impins norul de gaz in exterior, steaua creandu-si astfel propria bula cosmica."

Rep:  Care este cel mai fascinant mit sau legendă legată de constelații pe care ai auzit-o și cum influențează aceste povești modul în care privești stelele?

T.S: O să recunosc că eu nu prea cunosc așa bine constelațiile și mitologia lor. Eu de obicei merg după coordonatele stelelor. Singurul mit pe care îl cunosc și care se vede ușor chiar și din zone urbane este despre constelatia Orion, care îl arată pe acest personaj mitologic luptându-se cu Taurul (reprezentat de constelația cu aceeași denumire) pentru a salva cele șapte surori reprezentate de roiul Pleiadelor. Dacă aveți o seară senină pe timp de iarnă, căutați constelația Orion (arată ca o clepsidră cu 3 stele la mijloc), pe linia celor 3 stele din mijloc (centura lui Orion) mergeți către vest si veți găsi steaua Aldebaran. Acolo veți găsi câteva stele în forma de V care reprezintă coarnele Taurului și, mergând în continuare pe aceeași linie, veți găsi un roi de stele, care sunt Pleiadele.

Rep: Mai privesc oamenii stelele? E ceva mai frumos decât cerul într-o noapte senină?

T.S: Personal, până nu m-am apucat de acest hobby, nu credeam că se mai uită așa mult lumea la cer. Însă după ce am început acest hobby am găsit o comunitate destul de mare chiar și la noi în România. 
În București avem chiar și un club de astronomie, numit Astroclubul București, unde sunt un număr destul de mare de oameni uniți de aceeași pasiune, astronomia. Organizăm tabere în care mergem în zone cu mai puțină lumină, avem membri care au făcut o cariera în acest domeniu aducând contribuții științifice importante și avem și amatori care sunt ajutați să facă astfel de contribuții științifice.
Pe parcursul anului mai participăm și la evenimente unde venim cu telescoapele noastre să arătăm publicului diferite obiecte de pe cer. Întotdeauna se strâng destul de mulți oameni de toate vârstele care așteaptă să se uite prin telescop.