Universitatea Craiova i-a găsit înlocuitor lui Koljic
Bosniacul Elvir Koljic are probleme medicale serioase din nou şi urmează să fie absent tot restul anului, astfel că Universitatea Craiova s-a decis să încerce să aducă încă un atacant la club.
Sosit în România la începutul sezonului 2018/2019, Elvir Koljic a impresionat prin calităţile sale încă din primul an petrecut în România, dar niciodată nu a reuşit să marcheze niciodată peste 13 goluri într-o ediţie de campionat.
La meciul cu Hermannstadt, penultimul din campionat, atacantul bosniac, care a fost titular, s-a accidentat în minutul 64 şi a avut nevoie să fie operat de urgenţă. Întrucât urmează să absenteze restul anului, Craiova s-a decis că are nevoie de un înlocuitor, iar Fanatik a anunţat cine ar fi acesta.
Deoarece perioada de mercato s-a încheiat, oltenii mai pot transfera doar jucători liberi de contract, astfel că fostul jucător de la Poli Iaşi, Farul şi Sepsi a intrat în atenţia conducerii din Bănie.
Este vorba de Kevin Luckassen (29 de ani), care este liber de contract după despărţirea de Kayserispor, echipa la care îl vânduse Gică Hagi.
După ce a ajuns în România pentru prima dată la Iaşi, atacantul batav a făcut pasul la Viitorul, unde avea să puncteze de nouă ori în 19 meciuri.
După doar jumătate de sezon pe litoral, Kayserispor, condusă atunci de Dan Petrescu, a decis că Luckassen este destul de valoros pentru a face pasul în Turcia şi i-a plătit ”Regelui” 800.000 de euro pentru acesta.
Din păcate pentru club şi jucător, olandezul nu a marcat niciun gol în Turcia, în jumătate de sezon, iar, după un împrumut la Sepsi, a fost lăsat liber de contract.
Sursa citată susţine că cele două părţi ar fi demarat deja negocierile şi că Luckassen are avea ”şanse importante” de a juca în Bănie în acest sezon.