Universitatea Craiova a dat o mare lovitură

Bosniacul Elvir Koljic a semnat prelungirea contractului cu Universitatea Craiova până în 2025. Deşi mai avea doi ani de contract, acesta a prelungit, adică a semnat pentru încă 3 ani de la expirarea înţelegerii în vigoare.

Adus în urmă cu doi ani în Bănie, de la formaţia bosniacă Krupa na Vrbasu, atacantul bosniac a lipsit foarte mult Universităţii Craiova în ultimul an şi jumătate, în care a suferit două accidentări grave. Vârful născut la în Spania, la Valladolid, a marcat de 4 ori în cele 6 meciuri de la reluarea campionatului.

În 38 de meciuri pentru Universitatea, Elvir Koljic a marcat 20 de goluri, a oferit 6 pase decisive şi a scos 2 penalty-uri, fiind un jucător esenţial pentru strategia de joc a oltenilor. Koljic a prins numai 17 meciuri în acest sezon în toate competiţiile, marcând 6 goluri.  Koljic a scos un penalty şi în runda trecută, în derby-ul cu FCSB, din care Dan Nistor a reuşit golul victoriei cu 2-1 a liderului campionatului. „Elvir Koljic, dragonul nostru, a semnat un nou contract valabil până în iulie 2025” a anunţat gruparea din Bănie, bosniacul urmând să încaseze progresiv, de la an la an, de la 12.000 de euro la 16.000 de euro lunar, plus bonusuri. Evaluat la 1,3 milioane de euro, Koljic este unul dintre principalele produse de export ale Craiovei, gruparea din Bănie refuzând deja oferte importante pentru atacantul său. Totodată, revenirea la forma obişnuită a golgheterului din Bosnia a coincis cu seria de 5 victorii consecutive a trupei lui Cristiano Bergodi, care acum ocupă prima poziţie în ierarhia Ligii I, cu 3 etape înainte de final, la un singur punct de ocupanta locului secund, CFR Cluj.

Vizualizări: 2,017

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: