Unde a crescut de patru ori prețul energiei într-un an
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 1.139 lei pe MWh în luna decembrie 2021, valoare de patru ori mai mare faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului anterior, respectiv 284 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.
Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 2,6 miliarde de lei, în creştere de la 627 milioane de lei în decembrie 2020.
Pe de altă parte, volumul tranzacţiilor a crescut cu 5,7%, până la 2.239.931 de MWh. Cota de piaţă a PZU a fost de 42,71% în luna decembrie, în scădere cu 3,87%. Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 350 de participanţi, dintre care activi au fost 246.
Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.