Un tânăr din Meteor, admis la Academia de Poliţie
Radu Horaţiu Istrate, din cartierul de romi Meteor, din Târgu Jiu, a fost admis la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală. Tânărul de 18 ani s-a înscris la Ordine şi Siguranţă Publică, fiind admis al cincilea, cu media 6,80, pe locurile destinate romilor. Absolvent al Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu, Horaţiu spune că visul său este să îmbrace uniforma de poliţist. „Sunt foarte bucuros că am fost admis la Academia de Poliţie. Sunt singurul din cartier care a dat la facultate, singurul care a luat şi Bacalaureatul din prima. Nu este ceva cu care să mă laud, dar vreau să le arăt şi lor că se poate şi că şi ei pot să mă urmeze. La Bac am luat 7,93, pentru că m-am pregătit mai mult pentru academie, am fost ambiţionat pentru acest examen. (...) Tatăl meu este înscris la a doua facultate. Vreau să mă întorc în Gorj, pentru că la un moment dat voi fi capul familiei. O să muncesc pentru a ajunge într-o funcţie foarte înaltă”, a povestit Radu Horaţiu Istrate, pentru Mediafax.
Părinţii sunt mândri de Horaţiu. Dacă alţi copii de etnie romă lasă baltă şcoala şi se căsătoresc de la vârste fragede, Horaţiu a decis să-şi facă un viitor. Nici nu vrea să audă deocamdată de însurătoare. „Sunt mândru de copil. S-a pregătit în primul an de liceu şi în ultimul, atunci a făcut meditaţii. Este primul de la noi din familie care a optat pentru Poliţie, în tot cartierul nu mai este nimeni ca el. Este primul de la noi din cartier care va îmbrăca uniforma. Am avut încredere în el, am ştiut de la bun început că o să reuşească. La şcoală a fost întotdeauna cam de locul trei, media de la ultimul an a fost 9,81”, a declarat Radu Istrate, tatăl lui Horaţiu.