Un spital din Gorj face angajări
Noi medici urmează să ajungă în acest an la Spitalul Orăşenesc Rovinari. Unitatea medicală a scos la concurs patru posturi de medici, pentru diferite secţii, şi unul de economist. Este nevoie de un medic rezident la Compartimentul Obstetrică-Ginecologie, un medic chirurg, un medic specialist pentru Cabinetul de Gastroenterologie din Ambulatoriul integrat al spitalului şi un medic rezident la Pediatrie. Taxa de concurs este de 150 de lei, iar examenele au loc în toamnă.
Totodată, Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan” organizează concurs pentru postul de economist, vacant la biroul de resurse umane. Dosarele se depun până pe 28 august, ora 14:00, iar examenul este programat în perioada 6-12 septembrie.
Autorităţile din Rovinari speră ca prin atragerea de noi specialiști să crească numărul de pacienți care se adresează unităţii medicale înfiinţate acum 30 de ani.