Un primar din Gorj vrea să „astupe” gropile din drum cu flori
Contre pe gropile din drum. Supărat că sunt prea multe cratere în mijlocul drumului județean care îi traversează localitatea, primarul din Albeni, Ionuț Stan, l-a avertizat pe șeful județului că va planta flori în gropi dacă nu va fi modernizat drumul. Stan i-a transmis lui Cosmin Popescu, președinte al Consiliului Județean Gorj, și faptul că intenționează să facă el reparații, din propriul buget, dacă îi va permite.
Primarul Ionuț Stan i-a transmis lui Cosmin Popescu adrese peste adrese prin care se plânge de acest tronson ce arată acum ca după bombardament. “Primarul, împreună cu locuitorii comunei Albeni, solicită de urgență Consiliului Județean repararea drumului județean 675 B, ce traversează comuna Albeni. În caz contrar, vom fi nevoiți să plantăm flori în gropile de pe acest drum. În cazul în care nu se va interveni, solicităm acordul în vederea astupării gropilor cu macadam, prin forțe proprii”, a fost mesajul primarului din Albeni, Ionuț Stan.
În replică, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a anunțat că șoseaua va fi modernizată cu bani europeni. Contractul a fost semnat deja, iar lucrările vor începe de săptămâna viitoare. “Domnul primar știe foarte bine că, începând cu 1 august 2018, noi avem un contract prin fonduri europene. Contractul este semnat, proiectul este venit, luni a fost dezbaterea finală, iar ordinul de începere a lucrărilor este cu data de 8 aprilie. De luni, firma Strabag se va apuca de treabă. Nu avea rost și nu avea cum să se intervină pentru că este de intervenit foarte mult. Au intervenit acolo unde a fost nevoie, dar de luni tot tronsonul de drum județean, de 25 de kilometri, intră în modernizare”, a transmis Cosmin Popescu.
foto arhiva