Un pădurar gorjean a scăpat de acuzații, prin prescrierea faptelor

Un dosar care viza un pădurar din Gorj a fost tergiversat până când faptele s-au prescris. Judecătoria Târgu Cărbunești a constatat zilele trecute încetarea procesului penal.

Un gorjean a reclamat în 2014 furtul de lemne din pădurea sa. “În actul de sesizare s-a reţinut, în esență, că la data de 05.12.2014 numitul a sesizat organele de politie din cadrul Postului de Politie Bărbătești cu privire la faptul că în perioada septembrie - noiembrie 2014, din pădurea sa pe care o deține în comuna Bărbătești, județul Gorj, persoane necunoscute au tăiat ilegal si sustras mai mulți arbori”, se arată în documentul de la instanță.

Până în luna august 2014, paza pădurii a fost efectuată de pădurar. După rezilierea contractului, a început furtul de lemne, cu complicitatea pădurarului.

“Până în acel moment (luna august 2014), în pădurea sa nu au fost delicte silvice, neavând arbori tăiați ilegal și sustrași, însă în luna august a reziliat contractul de pază încheiat cu Ocolul Silvic Cărbunesti, întrucât a inițiat o acțiune civilă la Judecătoria Tg-Cărbunești pentru a împărți terenul de pădure, fiind mai mulți moștenitori. După împărțirea terenurilor de pădure, la jumătatea lunii noiembrie 2014, proprietarul a constatat că din pădurea sa au fost tăiați ilegal și sustrași mai mulți arbori de esență salcâm si gorun, fapt pentru care a sesizat organele de politie”, mai arată sursa citată.

Paguba a fost una însemnată. “Cu ocazia cercetării la fața locului efectuată în pădurea persoanei vătămate, s-a constatat că au fost tăiați ilegal și sustrași un număr total de 169 de arbori, din care 71 de arbori de esență gorun si 98 de arbori de esență salcâm. În urma tăierii ilegale și sustragerii celor 169 de arbori s-a creat un prejudiciu în suma de 6087,63 lei cu TVA si 4909 lei fără TVA, valoare care depășește de 57,75 ori prețul mediu al unui mc de masă lemnoasă”, au constatat anchetatorii.

Polițiștii au identificat trei persoane care tăiau frecvent arbori, iar materialul lemnos îl transportau cu căruțele și îl vindeau. Printre aceste persoane era și fiul pădurarului.

Procurorul a reținut că pădurarul silvic în cadrul Ocolului Silvic Cărbunești a emis în mod nelegal avize de însoțire material lemnos pentru a acoperi și ascunde tăierea ilegală a arborilor. “A mai reținut că această activitate infracțională a fost favorizată de rezilierea temporară a contractului de pază a pădurii”, se arată în document. Anterior rezilierii contractului de pază, suprafața de pădure în litigiu fusese în paza pădurarului, astfel că acesta a știut despre rezilierea contractului de pază. “Pe timpul tăierii ilegale și transportului celor 64 arbori, precum și după tăierea arborilor, inculpatul a desfășurat activități infracționale pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, constând în eliberarea de avize de însoțire prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, remiterea acestor avize către persoane în care avea încredere (transportatori de material lemnos) în scopul creării unei aparențe de legalitate în situația unor controale în trafic de către Poliție, încercarea de a ascunde și acoperi faptele ilegale cu ocazia exploatării altor partizi silvice de către proprietarii de păduri, a refuzat să elibereze avize de însoțire pentru o parte din lemnele transportate, chiar a tăiat personal cu drujba arbori din pădure împreună cu fiul său, etc”, au mai stabilit anchetatorii.

Totul în zadar, câtă vreme ancheta și judecata s-au lungit, până la prescrierea faptelor.

Vizualizări: 2,579

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: