Un oficial al unei echipe din Liga 1 a murit sâmbătă, la stadion, chiar înainte de meci!
Ciprian Nichita, fost team manager al celor de la Oțelul, a murit subit chiar la stadion, sâmbătă seară, la vârsta de 51 de ani. Cumplitul eveniment a avut loc cu câteva ore înainte de meciul pe care gălățenii îl dispută în compania Petrolului, în runda cu numărul 22 din Liga 1.
Angajat al clubului din Galați, Ciprian Nichita era implicat în luarea deciziilor și membru activ al Suporter Club Oțelul Galați. Acesta se afla la stadion în momentul producerii tragediei, cu doar câteva ore înainte de debutul oficial al gălățenilor în 2025. Clubul Oțelul a dat vestea printr-un comunicat postat pe rețelele de socializare. Ciprian Nichita a suferit un infarct.
„Cu profundă durere și tristețe, anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Ciprian Nichita, care a plecat dintre noi mult prea devreme, în urma unui infarct suferit chiar la stadion, înaintea jocului de astăzi cu Petrolul.
În aceste momente grele, suntem alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit și respectat. Odihnească-se în pace!”, au scris cei de la Oțelul.