Primar: Căminul Cultural e de pe vremea lui Ceaușescu. Nea Nicu știa ce să facă
Autoritățile locale din comuna Bengești-Ciocadia au o finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural "Maria Lătărețu", construit încă din perioada comunistă și care a mai fost reparat în urmă cu peste un deceniu.
"Căminul Cultural a mai fost reabilitat așa în mare în anul 2007, dar în limita posibilităților de atunci. Acum avem o finanțare de 3.500.000 de lei pentru modernizarea și reabilitare și eficientizare energetică. Aici mereu am ținut serbări, hore și dacă nu îl reparăm se va degrada. E de pe timpul lui Ceaușescu. Nea Nicu știa ce să facă iar ăștia nu știu să dea nici cu var", a spus primarul Victor Georgia.
Edilul din comuna Bengești-Ciocadia vrea să obțină și terenul din fața Căminului Cultural ca să îl amenajeze.
"Eu aș vrea și terenul din fața căminului, dar proprietarul nu vreau sub nicio formă să îl dea. Eu am tot făcut demersuri în acest sens, dar nu am reușit nimic. Poate la un moment dat, își va da seama și ni-l va dona", a mai adăugat primarul din Bengești-Ciocadia.