Un nou „Coleus” în Târgu Jiu
Municipalitatea vrea să înființeze un nou târg de haine second-hand. Într-un proiect de hotărâre locală, edilul Marcel Romanescu propune ca noul „Coleus” să fie deschis în incinta târgului de animale din Calea București.
În motivare, sunt amintite solicitările făcute de mai multe persoane din cartierele Pandurașul și Obreja, din Târgu Jiu, care se ocupă cu vânzarea hainelor vechi. târgul de haine va funcționa pe mai bine de 1.500 de metri pătrați, în târgul de animale.
Societatea Edilitara se va ocupa de poziționarea meselor, delimitarea cu garduri și închirierea meselor. Tarifele încă nu au fost stabilite.
Proiectul va fi pe masa consilierilor municipali în ședința de Consiliu Local programată luni.