Un liceu din Târgu Jiu a câştigat o finanţare de mii de euro

Liceul Energetic din Târgu Jiu a câştigat un proiect în competiţia Ţara lui Andrei, program finanţat de OMV Petrom. Proiectul îşi propune înfiinţarea unui laborator tehnologic ultradotat pentru viitorii electricieni. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni, iar finanţarea este de peste 18 mii de euro.

„Cercul meseriaşilor electricieni”, căci aşa se numeşte proiectul implementat de Liceul Energetic Târgu Jiu, cu bani de la OMV Petrom, îşi propune înființarea și dotarea unui laborator de practică pentru electrotehnică și măsurări electrice necesar desfășurării orelor de laborator tehnologic și instruire practică pentru calificările profesionale electrician exploatare joasă tensiune la școala profesională, tehnician în instalații electrice, tehnician metrolog, tehnician în instalații electrice, tehnician electromecanic la liceu și tehnician energetician la școala postliceală. 

Bugetul aprobat este de aproape 19.000 de euro, proiectul fiind implementat pe o perioadă de 12 luni sub forma unui cerc în care elevii vor realiza module didactice pentru „Studiul instalațiilor electrice”, „Studiul acționărilor electrice”, „Studiul circuitelor electrice în curent continuu și curent alternativ” și „Măsurări electrice”.

La nivel naţional au primit finanţare de la OMV Petrom 13 proiecte de mediu şi educaţie profesională din cele peste 130 de proiecte depuse. Finanţarea pentru cele 13 proiecte ajunge anul acesta la aproape 200.000 de euro.

Galerie foto


Vizualizări: 4,638

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: