Un liberal vrea postul de administrator public la Târgu Jiu

Au început să apară primii politicieni interesaţi de postul de administrator public al municipiului Târgu Jiu, deși acesta nu figurează decât în organigramă, nefiind încă scos la concurs. Liberalul Eduard Berca ar vrea postul, însă are o condiție: să fie plătit la fel ca viceprimarii! Consilierul municipal ALDE Eduard Lădaru ar intra în joc doar pentru a-i face concurenţă lui Berca.

Postul de administrator public este prins în organigrama primăriei de mulți ani, însă nu a fost scos la concurs. Liberalii spun că Marcel Romanescu a promis în campania electorală că înființează postul. Liderul PNL Eduard Berca, care este și consilier local, crede că este nevoie de un administrator public la Târgu Jiu și militează pentru promovarea unei persoane pe această funcţie. Nu ar spune „nu” unei candidaturi, însă are pretenţii. Vrea leafă de viceprimar, adică 11.600 lei/lună. Conform noii grile, salariul administratorului public este stabilit de primar. Limita minimă este salariul de bază al secretarului orașului, adică 7.630 lei, iar limita maximă este indemnizația viceprimarului. „Eu îmi doresc să existe postul și am încercat să fac un pic lobby. Dacă îmi dă primarul salariu ca al viceprimarului, mi-aș dori postul. Acela e maximul. Cât ia secretarul e cam cât câștig eu acum. M-aș mulțumi cu o scădere, dar nu foarte mare. Vreau să fie scos postul la concurs. O bătălie între primar și viceprimari nu duce la nimic bun. Iar administratorul public preia din atribuțiile administrative tuturor”, a declarat Eduard Berca.

Lădaru: Poate ne înscriem amândoi la concurs

Și consilierul local Eduard Lădaru de la ALDE, fost candidat la primărie, a spus în campanie că vrea să fie administrator public. Acum nu mai e atât de încântat de funcţie. „În momentul de față nu cred că este util postul de administrator public, având în vedere că totul merge ca înainte, și este în regulă. (...) Poate că și eu pot face față postului, poate ne înscriem amândoi la concurs. Și vedem care dintre noi câștigă postul”, a comentat Eduard Lădaru, pentru Radio Infinit. 

Vizualizări: 2,153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: