Un gorjean crește capre nubiene

Un localnic din comuna gorjeană Telești crește capre din pasiune, nu ca afacere. Nu este vorba de orice fel de rasă, ci despre caprele nubiene, recunoscute pentru calitatea superioară, dar și cantitatea mare de lapte pe care o dau.

Pasiunea familiei Cionescu pentru caprele nubiene a început în urmă cu doi ani, atunci când mezina familiei a văzut specia pe internet și a cumpărat două exemplare. Le-au îndrăgit atât de tare, încât nu s-au oprit și au continuat să cumpere ajungând acum să aibă în exploatare nu mai puțin de 20 de capete.

În felul acesta a luat ființă ”Ferma lui Jon”. ”Totul a început în urmă cu doi ani, când fiica mea a cumpărat de la Bacău două capre nubiene. Au costat atunci 250 de euro și 1.000 de lei transportul până acasă. Efectiv le-am îndrăgit atât de tare, încât am continuat să cumpărăm câte trei, câte cinci, câte șapte și acum avem deja douăzeci. Anul acesta am avut și primele fătări. Am luat capre și cu 500 de lei și cu 700 și cu 1.500, iar țapul ne-a costat 1.000 de euro. Majoritatea sunt aduse din Cehia și sunt cu certificate pedigree. Așa a luat ființă ”Ferma lui Jon”, povestește Ion Cionescu.

Proprietarul fermei nu se gândește să dezvolte o afacere în viitor, mai ales că fiica a plecat la muncă în străinătate și trebuie să se împartă între serviciu și pasiune. ”Fiica are 28 de ani, a absolvit facultatea la Târgu-Jiu, dar a plecat împreună cu soțul în Anglia. Noi creștem caprele din pasiune și mai ales pentru că fiica mea a avut ideea și îi plac foarte mult. Sunt mari, frumoase, dau câte 5 litri de lapte pe zi și este foarte gras. Nu am luat fonduri pentru ele, nu vindem lapte sau brânză, mai ales că acum au și primii ieduți. Le creștem de plăcere. Când vine în țară, fiica mea este cea care le îngrijește și are grijă de ele. Este o plăcere când le vezi”, a mai spus Ion Cionescu.

Pe lângă cele 20 de capre nubiene, în ”Ferma lui Jon” și-au găsit locul și trei văcuțe.

Galerie foto


Vizualizări: 8,707

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: