Un fost pandur, demis și înlocuit cu fiul primarului
Fostul jucător de la Pandurii, Bobi Verdeș, a fost demis din funcția de antrenor al echipei de Liga 3 Vedița Colonești. Fostul atacant a dus clubul pe locul 2 în Seria 6 din Liga 3, dar conducerea a considerat că e nevoie de o schimbare, favorit să îi ia locul fiind fiul primarului din localitate.
Fostul atacant al gorjenilor din perioada de glorie a echipei se pregătea pentru reluarea campionatului, iar anunțul a fost unul surprinzător, după cum a declarat acesta.
Bobi Verdeş nu se aștepta la o astfel de decizie, ținând cont de parcursul din acest sezon. Câțiva dintre jucători au anunțat că părăsesc echipa odată cu el. ”Mă gândeam la strategia pentru anul următor, dar am fost înștiințat că mi s-a reziliat contractul. La o zi după ce m-au anunțat, am luat legătura cu președintele Emilian Hulubei de la AFAN, să-mi primesc banii până în vară, până când îmi expira contractul. Am făcut un grup unit la Colonești, frumos, eram ca o familie. Jucătorii m-au sunat imediat ce s-a aflat că plec și au spus că le pare rău că nu o să mai lucrăm împreună. Acesta e fotbalul. Câțiva dintre ei mi-au spus că vor să plece și ei, că dacă nu rămân eu, nu mai rămân nici ei. Vreo cinci jucători mi-au zis asta. Dacă e și o parte bună în toată această situație, e că s-a întâmplat acum, în perioada de pauză, pentru că altfel îți găsești echipă. Sper să nu stau prea mult pe tușă, să mă întorc cât mai repede la treabă, ca să nu pierd ritmul”, a spus Bobi Verdeș pentru Liga2.ro.
În pole position pentru preluarea postului lăsat liber de Verdeș se pare că este Nicolae Stan, fiul primarului din Colonești. Mircea Stan a fost fundaș în Liga 1 și a jucat pentru ”U” Cluj, FC Argeș, FC Brașov, Farul și CS Mioveni.
Vedița Colonești a terminat anul cu șase victorii, două egaluri și două înfrângeri, înregistrate într-un tur și o etapă din retur. Are 20 de puncte, cu unul mai puțin decât prima clasată, ACSO Filiași, și cu două peste Sporting Roșiori, locul al 3-lea.