UCB a anunţat „noii” decani
Concursurile organizate de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu pentru posturile de decan au fost câştigate de cei care ocupau interimar aceste funcţii. Rezultatul concursului urmează să fie validat în şedinţa de Senat din 22 februarie.
Concursul s-a desfăşurat luni, 12 februarie. Delia Monică Bîcă rămâne decan la Facultatea de Ştiinţe Tehnice, Medicale şi Comportamentale, după ce a obţinut 96,2 puncte, surclasându-l pe contracandidatul său, Gabriel Cătălin Iancu, notat cu 89,9 puncte.
Dorel Chiriţescu va fi tot decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, obţinând 95,5 puncte. Maria Văduva a ratat ocazia de a conduce această facultate, fiind notată doar cu 88,1 puncte.
De asemenea, Sorin Purec rămâne decan la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Drept şi Administraţie Publică, obţinân 95,9 puncte, în vreme ce Alin Gavrilescu, contracandidatul său, a primit 90,4 puncte.
Concursul a constat în două probe: evaluarea ofertei manageriale şi interviu.
Comisia de concurs a fost formată din rectorul Toader Nicoară (preşedinte), prorectorii Liviu Cîrţînă şi Gabriela Dobrotă, vicepreşedinţii Senatului, Amalia Todoruţ şi Lucia Paliu Popa, şi Popescu Cristinel, reprezentant al organizaţiei Sindicale ,,Universitas”.
Tot luni s-au desfăşurat şi concursurile pentru ocuparea funcţiilor de director de structură departamentală. Departamentul pentru pregătirea personalului didactic va fi condus de Milena Adina Tătar, care a obţinut o medie de 96,1 puncte, Departamentul pentru Asigurarea Calităţii o va avea şefă pe Liliana Luca, care a obţinut acelaşi punctaj ca şi Tătar, iar Adina Neamţu va fi director al Departamentului de Cercetare-Dezvoltare după ce a obţinut 96,2 puncte. Noul director al Departamentului pentru Asigurarea Calităţii, Liliana Luca, este şi consilier local PSD la Târgu Jiu.