Primăriile din Gorj, îndatorate. Arierate de aproape 2 milioane de lei

Primăriile din Gorj au înregistrat, la finele lunii ianuarie, arierate de 1.725.000 lei. O primărie nu a reuşit să-şi reducă datoriile mai vechi de 90 de zile cu 5% faţă de soldul lunii precedente, aşa cum prevede legea, motiv pentru care Trezoreria Gorj i-a blocat conturile.

„Înregistrăm la 31 ianuarie o unitate administrativ-teritorială, o comună, care nu şi-a respectat obligaţia de reducere a arieratelor. Este vorba de comuna Stăneşti, care înregistrează arierate de 131.000 lei. Pentru aceasta a fost emisă decizie de blocare a sumelor şi cotelor care li se cuvin de la bugetul de stat pentru echilibrare”, a declarat Gheorghe Paraschivu, trezorier şef în cadrul Trezoreriei Gorj.

Autorităţile locale din Stăneşti au reacţionat prompt şi au reuşit în cursul zilei de luni să-şi deblocheze conturile. „A fost un blocaj al sumelor şi am plătit arieratele, nişte datorii, vreo 50 mii lei, şi s-a deblocat. Era vorba de nişte lucrări neplătite pentru reabilitarea drumului de la Vălari”, a spus Ștefan Blideanu, primarul comunei Stăneşti.

Potrivit reprezentanţilor Trezoreriei Gorj, localităţile cu cele mai mari arierate sunt: Roşia de Amaradia (599.000 lei), Vladimir (149.000 lei) şi Negomir (56.000 lei). Acestea nu au însă conturile blocate pentru că şi-au redus datoriile vechi cu 5% faţă de soldul lunii precedente.

Vizualizări: 562

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: