Vin banii pentru crescătorii de vaci de lapte
Fermierii din sectorul zootehnic vor beneficia de o alocare financiară de 100 milioane de euro pentru plata subvenţiilor aferente campaniei agricole 2017, bani care vor ajunge la crescătorii de bivoliţe de lapte, bovine de carne, vaci de lapte, precum şi la crescătorii de viermi de mătase.
Cei mai mulţi bani, aproape 86 milioane de euro, vor ajunge în buzunarele crescătorilor de vaci de lapte.
Crescătorii de bivoliţe de lapte vor beneficia de o alocare financiară pentru plata subvenţiilor de 1,47 milioane de euro, în timp ce pentru bovinele de carne, taurine din rase de carne şi metişii acestora, se alocă 11,5 milioane de euro. Pentru specia viermi de mătase, alocarea financiară este de 27.000 de euro.
„Începând cu data de 16 noiembrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de sprijin cuplat, iar începând cu data de 1 decembrie 2017 va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între cuantumul calculat şi acordat în prima tranşă şi plafonul financiar al fiecărei scheme, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate”, se arată într-un comunicat de presă emis de Guvern. (A.A.)