Turneu de minihandbal la Târgu Jiu cu peste 600 de copii

Municipiul Târgu Jiu va găzdui Festivalul Naţional de Minihandbal masculin – ediţia 2019, un turneu rezervat copiilor născuţi în anul 2008. Primarul Marcel Romanescu a anunţat joi că Federaţia Română de Handbal a ales ca o parte a meciurilor de la acest turneu de copii să se desfăşoare la Târgu Jiu.

Primarul a precizat că a primit miercuri solicitarea de la Federaţia Română de Handbal pentru a organiza la Târgu Jiu o competiţie naţională pentru echipe de copii. Este vorba de Festivalul Naţional de Minihandbal masculin – ediţia 2019, care va avea loc la Târgu Jiu în perioada 30 mai – 2 iunie.

Turneul este organizat la Târgu Jiu în urma iniţiativei reprezentanţilor clubului ACS Infinit Târgu Jiu, cei care au propus FRH să organizeze la Târgu Jiu o parte din meciuri, având ca argumente o infrastructură bună, după cum a precizat Dan Ilieş, unul dintre fondatorii acestui club care va avea şi o echipă de băieţi înscrisă la turneu. Ilieş a adăugat că, pe lângă infrastructura de care federaţia avea nevoie, şi pe care municipalitatea o va pune la dispoziţie, reprezentanţii ACS Infinit, Dan ilieş şi Andrei Enache, se vor implica în organizarea turneului.

Primarul Marcel Romanescu a declarat joi că FRH a solicitat organizarea întregului turneu la Târgu Jiu dar, din păcate, capacitatea de cazare a oraşului nu a permis cazarea a peste 1000 de sportivi plus profesori, antrenori şi părinţi, iar din acest motiv turneul s-a împărţit între două oraşe: „Federaţia de Handbal, prin colaborările pe care le-am avut, ne-a solicitat organizarea unui turneu la care să ia parte peste 1000 de copii. Pentru aceşti copii federaţia ar fi asigurat cazarea şi masa pentru trei zile. Din păcate pentru noi, nu am putut lua turneul pentru toţi cei 1000 de copii, noi am luat doar competiţii pentru 600 de copii la Târgu Jiu. De aceea acest turneu naţional se va organiza jumătate la Târgu Jiu, pentru că nu am avut spaţiile de cazare necesare pentru un astfel de turneu, iar cealaltă jumătate cred că se va organiza la Bistriţa. Dar sunt fericit pentru că am putut asigura până la urmă, prin societăţile hoteliere din Târgu Jiu, un număr de 600 de locuri de cazare. Puteam asigura şi 1000 de locuri de cazare, dar numai în cazul în care prima noapte de cazare se făcea vineri, pentru că aveam şi capacitate la căminele şi internatele de pe raza Municipiului Târgu Jiu. Din păcate turneul începe joi, iar joi seara nici una dintre unităţile şcolare nu a putut asigura capacitatea de cazare solicitată. Iar vineri deja trebuie să înceapă competiţia”.

La acest turneu care va avea loc la Târgu Jiu, municipalitatea se va implica prin asigurarea a două săli pentru meciuri, urmând ca acestea să se dispute la Sala Sporturilor şi la Sala Litovoi. Edilul va trebui acum să iniţieze un proiect de hotărâre pentru a putea pune la dispoziţia sutelor de copii cele două săli din Târgu Jiu: „Noi am primit solicitarea FRH de a pune la dispoziţie două săli, Sala Sporturilor şi Sala de la liceul Litovoi. Voi iniţia un proiect de hotărâre pentru a putea oferi aceste facilităţi federaţiei în vederea organizării acestui mare turneu de handbal la Târgu Jiu. Este poate cel mai mare turneu organizat aici, este vorba de 600 de copii, iar pe lângă ei cred că vor veni tot la fel de mulţi părinţi, dar şi profesori şi antrenori. Per total vom avea invitaţi la Târgu Jiu cel puţin 1000 de persoane în perioada turneului, de pe întreg teritoriul României. Târgu Jiul va avea de câştigat de pe urma acestui turneu, pentru că toate cheltuielile de cazare şi masă vor fi suportate de federaţie pentru toate cele trei zile de competiţie”.

Acest festival de minihandbal este organizat în premieră la Târgu Jiu şi nu este practic o competiţie, ci doar un prilej oferit copiilor de această vârstă de a juca handbal.

Vizualizări: 1,157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: