Tudor anunţă ultimele lucrări pe Defileu
Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale Gorj, a anunţat că până în toamnă vor fi finalizate lucrările pe Defileul Jiului. Anul viitor ar mai rămâne de consolidat trei poduri, anunță șeful de la Drumuri Gorj.
Chiar reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi s-au aflat într-un scurt control pe Defileu și i-au cerut constructorului să grăbească lucrurile. ”S-a impus categoric să se accelereze ritmul pentru că vine iarna. În Defileu vine mult mai repede iarna. Din punct de vedere al calității nu sunt probleme până în acest moment dar se lucrează destul de greu în pasul Vulcanului, la limita cu județul Hunedoara. Acolo este și un pasaj de cale ferată unde se coboară cu 1,5 metri nivelul drumului, este nevoie să se consolideze calea ferată”, a spus Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale din Gorj. Acesta anunță că până în zona Lainici s-a demarat deja și marcajul rutier și că în scurt timp va începe amenajarea parcării de lângă Mănăstirea Lainici. „Cu excepția podurilor, constructorul a spus că în această toamnă terminăm, însă depinde mult și de vreme. Sunt toate premizele să avem asfaltul nou până la Petroșani, am început să facem și marcajul și semnalizarea pentru ca anul viitor să rămână să lucrăm la cele două, trei poduri mari care impun o tehnologie aparte dar e nevoie să le facem”, a spus Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale.