Trofee și diplome pentru elevii Școlii Populare de Artă
Elevii Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu au reprezentat încă o dată cu cinste județul Gorj la festivalurile din țară la care au participat. Maria Mihăilă a câștigat trofeul Festivalului „Dor de cânt românesc” de la Cumpăna, iar Luiza Ciudin, cea care a ajuns în semifinala emisiunii „Românii au talent” a obținut trofeul Festivalului „Filofteia Lăcătușu” de la Alunu.
Duminică a avut loc în localitatea Cumpăna din județul Constanța Festivalul „Dor de cânt românesc”, la care au participat mai mulți elevi ai Școlii Populare de artă din Târgu-Jiu. Trofeul a fost câștigat de Maria Mihăilă care de doi ani se pregătește cu Camelia Argint. Acesta nu este singurul premiu câștigat la Constanța. Locul doi la grupa de vârstă 16-18 ani a fost ocupat Cosmina Ungureanu, Daju Mihaela a obținut locul trei, iar Mihăiță Ștefan o mențiune. „Eu mă pregătesc de doi ani la Școala Populară de Artă cu doamna Camelia Argint. Este primul premiu important pe care-l câștig și sunt foarte fericită. Acest premiu mă ambiționează și mai mult”, a declarat Maria Mihăilă.
Și trofeul primei ediții a Festivalului „Filofteia Lăcătușu”, care s-a desfășurat în localitatea Alunul din județul Vâlcea, a fost câștigat tot de o elevă a Școlii Populare de Artă. Este vorba de Luiza Ciudin, cea care a reprezentat cu cinste Gorjul și la emisiunea „Românii au talent”. Bianca Croitoru a obținut locul întâi la Festivalul „Izvor de cântec românesc” de la Calafat.
Cei mai buni elevi ai Școlii Populare de Artă vor susține un spectacol vineri pe insuliță, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Târgu-Jiu.