Trimis în judecată pentru delapidarea banilor PSD

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost trimis în judecată joi, de DNA, pentru săvârşirea infracţiunilor de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi pentru delapidare.

Conform procurorilor, în perioada 15.02.2018 – 11.06.2018, Drăghici a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţ Ilfov.


”Cu aceşti bani, inculpatul a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului. În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, inculpatul împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi în parte, cu fonduri proprii. În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid)”,explică DNA. 

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni. În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenţia acordată PSD.

După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului.

Vizualizări: 1,605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: