Trei medici cu Covid au fugit din spitalul din Târgu Jiu
Trei cadre medicale infectate cu noul coronavirus și internate la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu au fugit din unitatea medicală. Este vorba despre trei medici, aceștia fiind căutați de poliție și aduși înapoi la spital. La fața locului au ajuns polițiștii, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Gorj, dar și managerul spitalului, Dumitru Vienescu.
Situație incredibilă la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu. Trei medici au fugit la propriu din spital, deși erau internați după ce s-au infectat cu coronavirus. Directorul DSP Gorj, Narcis Stoian, spune că lipsa medicilor a fost constatată în urma unui control.
„În urma unui control efectuat la Secția de Boli Infecțioase s-a constatat faptul că lipsesc trei cadre medicale ale spitalului. Cazul este preluat de Biroul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Gorj. Este vorba despre trei medici. Așteptăm rezultatul anchetei”, a declarat Stoian.
Managerul Vienescu spune că este surprins de cele întâmplate: „Sunt surprins de ceea ce s-a întâmplat. M-am prezentat cu cei de la DSP și am constatat că lipsesc trei medici internati pe sectia de Boli Infecțioase. Îi cunosc pe cei trei”, a spus Vienescu.
Directorul DSP Gorj a mai spus faptul că nu este normal ca locurile să fie ținute ocupate fictiv, deși în spitale este nevoie de paturi libere.
actualizare: Potrivit IPJ Gorj, la data de 30.10.2020, politisti din cadrul Politiei Municipiului Tg-Jiu s-au sesizat din oficiu despre faptul că un numar de 3 pacienti internati în Spitalul Județean Tg-Jiu, Sectia Oncologie, cu diagnostic pozitiv de COVID 19, au părăsit unitatea medicală, fără acordul personalului de serviciu.
Polițiștii au constatat ca pacienții ar fi trei femei cu vârste cuprinse între 31 si 55 ani, toate având domiciliul în mun. Tg-Jiu, acestea fiind medici în cadrul Spitalului Județean Tg-Jiu. Din verificări a rezultat că, în cursul zilei de 29.10.2020, acestea au părăsit incinta secției medicale unde erau internate, fără a informa despre acest lucru.
Întrucăt nu au respectat măsurile pentru prevenirea răspândirii COVID 19, celor trei persoane li s-au intocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Persoanele în cauză au fost identificate la domiciliu și transportate cu ambulanța și internate la Sectia Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, mai precizează poliția.