Trei decedați, familii distruse. update: Cinci decedați!

Trei adulți au murit și doi copii au fost răniți într-un accident rutier care a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN2.

Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în județul Suceava, în acestea aflându-se șapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra se fac manevre de resuscitare. Totodată, au fost răniți doi copii, ei primind îngrijiri medicale. Autoritățile au declanșat Planul Roșu de Intervenție.

”Cele 4 persoane au fost descarcerate. Din nefericire, 3 dintre ele au fost declarate decedate, iar pentru a patra se aplică manevre de resuscitare”, a transmis ISU Suceava.

Potrivit sursei citate, în afara celor 4 victime care au fost încarcerate, toate adulte, au mai fost răniți doi minori. Aceștia sunt conștienți și li se acordă îngrijiri medicale.

actualizare: Cinci persoane au decedat şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Grăniceni, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, una dintre persoanele decedate este un copil în vârstă de trei ani. Inițial trupul acestuia nu a fost văzut, fiind sub o mașină. De asemenea, cei doi răniţi sunt minori.

Iniţial, autorităţile au anunţat decesul a trei persoane şi rănirea altor trei, însă numărul morţilor a crescut.

Potrivit IPJ Suceava, s-a stabilit că unul dintre autoturisme (Dacia Sandero) era destinat efectuării cursurilor de şoferi, la momentul impactului fiind condus de un tânăr de 18 ani din comuna Calafindeşti. În dreapta sa se afla instructorul auto, un bărbat de 76 de ani, din municipiul Siret, iar pe bancheta din spate se afla un alt tânăr de 18 ani. Toţi cei trei au decedat.
 
Cealaltă maşină era condusă de către un bărbat de 28 de ani, iar în autoturismul acestuia se aflau 3 minori, respectiv doi băieţi de 3 şi 4 ani şi o fată de 8 ani. Băiatul de 4 ani şi fetiţa de 8 ani prezintă mai multe leziuni, iar şoferul de 28 ani şi băiatul de 3 ani au decedat”, a adăugat IPJ.
 
Astfel, bilanţul final al accidentului se ridică la 5 persoane decedate şi 2 minori răniţi.
 
Acolo a fost deplasată echipa operativă complexă coordonată de către Serviciul Rutier, inclusiv cu deplasarea laboratorului criminalistic.
 
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanţele producerii evenimentului rutier.

Galerie foto




Vizualizări: 7,702

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: