Trebuie să fii dus cu capul să evacuezi un spital în câteva ore
Este nevoie de noi spitale Covid, de mai multe paturi la terapie intensivă. Oricine poate pricepe asta, dar să decizi într-o zi de vineri, la ora 16.00, că un spital plin cu pacienți trebuie evacuat în câteva ore nu este doar incompetență. Este lipsă de empatie, este nesimțire, este prostie.
Tărgi cu pacienți, plimbate seara târziu printre protestatari, jandarmi, rude, cameramani și așa mai departe. O imagine care arată cât de bolnav este statul român. Da, e un clișeu, știm toți că avem un stat bolnav, căpușat de politruci care au ticsit instituțiile publice de sus până jos. Doar astfel se explică niște decizii aberante, că și un copil își dă seama că un spital nu poate fi evacuat civilizat într-o noapte.
Nu suntem în război, nu a fost vreun cutremur, ca să se impună evacuarea unui spital în câteva ore. Suntem în pandemie, de un an și ceva, știm cu toții că în unele localități este nevoie de locuri pentru pacienții Covid. Era de bun simț să evacuezi spitalul în câteva zile, cu informarea fiecărui pacient în parte, cu alternative, că nu m-am internat la spitalul Foișor să mă mute Arafat sau Voiculescu unde vrea el.
Foișor este un spital de ortopedie, unde se fac operații complexe, pe care alte spitale le refuză. Sigur că medicii de acolo nu au fost încântați de decizie, poate s-au și opus, dar indiferent câte lupte au fost între diverse instituții ale statului, nu recurgi la forță. Nu scoți pacienții pe targă în văzul lumii, nu chemi aparținătorii noaptea să își ia rudele acasă.
În spital sunt tratați oameni, poate ar trebui să știe asta și Arafat, și Voiculescu. Sunt tratați oameni bolnavi, pe care nu avem dreptul să îi agresăm psihic.
Cazul Foișor ne arată și că nu avem proceduri pentru astfel de situații. Ca un stat să funcționeze, este nevoie de proceduri clare, cine poate cere evacuarea unui spital, în cât timp, cum se face o evacuare controlată, cum sunt informați pacienții și așa mai departe.
La noi, haotic, printre protestatari care suflau în goarne, cu jandarmi care priveau, fără să asigure o distanță de protecție.
Cazul Foișor este o pată uriașă pe obrazul guvernului Cîțu. Nu știu dacă este cazul de demisii sau de demiteri. Dacă cei care ne guvernează au învățat ceva și vor lua rapid măsuri ca astfel de scene să nu se mai repede, pot rămâne în funcții. Foișor nu este un caz izolat, doar a avut un impact emoțional mai mare ca altele. Dacă cei care conduc guvernul nu sunt capabili să însănătoșească acest stat, atunci să plece.