Transalpina, ultima fiţă montană pentru turişti

Cine nu a trecut vara aceasta dincolo de vârful Păpuşa din zona Rânca pentru a vedea peisajele pe care le oferă natura nu a avut decât de pierdut timp până la următorul concediu, cea mai înaltă şosea construită în România fiind considerată de toţi cei care au ajuns aici drept o mare realizare. Lucrările vor fi gata în 2012, turismul din Gorj având şanse mari de dezvoltare atâta timp cât o porţiune importantă din şosea trece prin judeţul nostru.

Transalpina este numele noii şosele la care lucrările au început cu circa patru ani în urmă. Drumul de aproape 150 km este considerat unul de basm de către toţi cei care au pus piciorul sau au ajuns cu maşina pe aici, şoseaua plecând din comuna gorjeană Bengeşti Ciocadia şi ajungând până la Şugag, în Alba. Traseul trece pe la Obârşia Lotrului, de unde turiştii pot opta pentru o călătorie la Petroşani sau la Voineasa, Vâlcea şi Hunedoara fiind şi ele străbătute de ceea ce se anunţă a fi o rută cu un mare potenţial.

Mii de şoferi au trecut vara aceasta prin Rânca, spre sau dinspre Ardeal, porţiunea de drum de la Novaci la Obârşia Lotrului, situată în cea mai mare parte în Gorj, este şi cea care este cel mai bine asfaltată, lucrările nefiind nici pe departe încheiate.

Dar chiar şi aşa turiştii dau buluc pentru a vedea peisaje de care până acum se bucurau doar ciobanii, salvamontiştii şi pasionaţii muntelui.

„Drumul Regelui”, mai tare ca Transfăgărăşanul

„Drumul Regelui”, aşa cum i se mai spune şoselei, a fost până acum câţiva ani o simplă potecă de capre, după cum povestesc cei care au apucat acele vremuri. Teodor  Simion este un bucureştean care la sfârşitul săptămânii trecute a revenit la Rânca după mai bine de un deceniu, iar ceea ce a găsit aici l-a lăsat mut de uimire. „Prin 2000 am fost eu aici cu o Dacie şi am reuşit să trec de Păpuşa, dar atunci era doar un drum de capre, mergeau numai ciobanii pe aici. Ce am găsit acum este incredibil. Eu cred că Transfăgărăşanul a rămas deja pe locul doi. Când va fi gata tot drumul acesta va fi cu totul altceva aici, toată zona se va schimba”, spune bucureşteanul pasionat de aventuri pe munte.

Un tânăr din Constanţa a venit şi el în Pasul Urdele pentru a admira peisajul, fiind convins că efortul făcut pentru a ajunge aici a meritat pe deplin. „Am fost cu prietena mea pe Transfăgărăşan şi acolo vorbeau şoferii despre Transalpina şi aşa ne-am hotărât să ajungem şi aici. Ce să mai, ce e aici este peste Transfăgărăşan şi la propriu şi la figurat. Nouă ne place ceea ce vedem pentru că oricum la mare, de unde venim noi, nu avem asemenea peisaje. Este la superlativ”, spune turistul venit de la malul mării.

Invazie de grătare şi manele

Cam patru milioane de euro a costat kilometrul de şosea în vârful muntelui, iar asta nu îi încântă pe toţi, chiar dacă şi cei care nu sunt de acord cu investiţia spun că peisajele sunt de basm şi merită văzute. Acest gen de turişti se gândesc la gropile în care trebuie să dea pe alte drumuri din România mult mai circulate, dar şi la poluarea pe care dezvoltarea turismului o aduce în zonă. „Suntem în România şi ştiţi cum sunt drumurile din ţară, cred că acolo trebuiau băgaţi banii. Făcute mai întâi alea şi apoi investit şi aici. În plus, pe traseu veţi observa deja maşini trase pe stânga şi pe dreapta, cu grătare şi manele lângă ele, iar după ce pleacă turiştii noştri veţi descoperi şi doze de bere sau sticle de plastic lăsate ca amintiri pe aici. De aceea spun că nu trebuia asfaltat aici, deşi locurile merită văzute din plin”, spune Aurel Ignat, un bucureştean care crede că, în timp, Transalpina va deveni o mare parcare de tip mall dacă turiştii nu vor avea grijă de binecuvântarea divină a zonei.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: