Traficant din Târgu Jiu, arestat la Timișoara
Doi români stabiliți în Austria, Andrei Barna și Vlad Mihai Măcărel, care făceau parte dintr-o rețea internațională de traficanți de droguri, au fost prinși la Timișoara tocmai când făceau o ședință pentru împărțirea teritoriilor. Acolo mai erau doi traficanți, Ștefan Robert și Dionisios Csiki, împreună cu care ar fi trebuit organizată rețeaua de distribuție. Potrivit presei din Timișoara, mascații de la DIICOT au dat buzna chiar când la întâlnire a ajuns traficantul din Târgu Jiu. Cei patru au fost reținuți și apoi arestați pentru 30 de zile.
Cei doi români trimiteau drogurile din Austria în Grecia, iar de acolo la Bucureşti şi mai apoi la Timişoara. Traficanţii cereau pentru un kilogram de canabis 2.500 de euro. Deoarece cererea din Timişoara era tot mai mare, cei doi români au decis să îşi organizeze aici o reţea, mai ales că recent un client solicitase o cantitate mai mare, mai exact zece kilograme de canabis de cea mai bună calitate. (A.A.)