Tony Blair prevede haos în lume

Tony Blair a prezis marți că vom avea haos în politica internațională dacă Donald Trump ajunge președinte al SUA, fostul premier britanic comparând o posibilă retragere a Statelor Unite din problemele globale cu o partidă de fotbal care se joacă fără arbitru.

În schimb, fostul premier britanic a subliniat că lumea are nevoie de leadership-ul și de valorile democratice ale SUA și a lăudat-o pe contracandidata lui Trump, Hillary Clinton.

'Dacă întorci spatele la ceea ce se întâmplă în lume atunci când aceste valori sunt subminate, nu îți îndeplinești destinul ca țară (...) Ca țară, ai primit acest destin. Nimeni altcineva nu poate face acest lucru astăzi în lume', a spus Tony Blair referindu-se la rolul SUA în politica internațională.

În declarația acordată agenției Reuters, Tony Blair a comparat SUA cu arbitrul unui meci de fotbal, care este criticat constant de jucătorii ce consideră că el ar fi părtinitor. 'Vă puteți imagina o partidă de fotbal în timpul căreia arbitrul decide să plece la vestiare ? În primele momente fiecare va spune că e minunat, că este liber. Dar după o vreme apare haosul', explică Blair, recunoscând că el însuși a venit ca premier cu dorința de a se concentra pe agenda internă, dar s-a văzut repede nevoit să acorde atenție unor probleme externe urgente.

'Decât să spun ceva despre Donald Trump, mai degrabă aș spune despre Hillary Clinton. Este o persoană în care personal aș avea încredere deplină (...) Cred că ea are o înțelepciune uriașă, simțul realității și este integră', a conchis Tony Blair. (A.P.)

Vizualizări: 590

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: