Toate cursele aeriene din Statele Unite au fost suspendate

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a luat miercuri decizia de a suspenda toate cursele aeriene de pe teritoriul Statelor Unite. O problemă în sistemul informatic a condus la decizia de suspendare a tuturor curselor aeriene, a anunțat ulterior Casa Albă.

Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) a anunţat, miercuri, că a decis suspendarea tuturor curselor aeriene interne din Statele Unite, ca reacţie la o defecţiune a sistemului informatic.  “Preşedintele Biden a fost informat în cursul dimineţii de secretarul Transporturilor despre o defecţiune a sistemului informatic al Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA). În acest moment, nu există dovezi despre un atac cibernetic, dar preşedintele a cerut Departamentului Transporturilor să efectueze o investigaţie completă privind cauzele”, a declarat Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Preşedinţiei SUA.

Potrivit postului de televiziune CBS News, toate companiile aeriene au primit ordinul de a suspenda decolările de aeronave comerciale până cel puţin la 9:30, ora Washingtonului (16:30, ora României), pentru a se permite “validarea integrităţii datelor de zbor”.

Conform site-ului de profil FlightAware, peste 3.700 de curse aeriene aveau deja întârzieri, iar unele fuseseră anulate, înainte de anunţul suspendării zborurilor.

Vizualizări: 1,693

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: