Cel puţin 5 morţi şi 20 de răniţi în Herson în Ajunul Crăciunului

Preşedintele ucrainean denunţă sâmbătă un act de ”teroare” rusesc menit să-i ”intimideze” pe ucraineni, în urma unui atac al centrului oraşului Herson, în sudul Ucrainei, soldat cu cel puţin cinci morţi şi 20 de răniţi, relatează AFP.

 
”Sâmbătă dimineaţa, în Ajunul Crăciunului, în centrul oraşului. Astea nu sunt instalaţii militare. Ăsta nu e război după regulile stabilite. Asta e teroare, este ucidere pentru a intimida şi a-ţi (satisface) plăcerea”, denunţă Volodimir Zelenski pe reţele de socializare.


Adjunctul administraţiei prezidenţiale Kirilo Tîmoşenko a anunţat ”cel puţin cinci morţi şi 20 de răniţi” în acest bombardament.

 

”Lumea trebuie să vadă şi înţeleagă împotriva cărui rău absolut luptăm”, deplânge Volodimir Zelenski. El califică din nou armata rusă drept ”teroristă”.

  


”Asta e adevărata viaţă a Ucrainei şi ucrainenilor” de zece luni de război, subliniază preşedintele ucrainean, care postează imagini ce surprind amploarea pagubelor.

În apropierea unei pieţe, un bărbat a fost grav rănit la cap, iar maşina i-a fost spulberată de suflul exploziei.

Mai mulţi alţi răniţi se aflau în apropiere. Flăcări se ridicau din piaţă, un loc frecventat sâmbătă dimineaţa, situat în centrul Hersonului, un oraş eliberat la 11 noiembrie de către armata ucraineană după opt luni de ocupaţie rusă.

Trupele Kievului au reuşit să-i gonească pe ruşi din oraş în urma unei contraofensive.

Hersonul, care se află sub controlul Ucrainei de la jumătatea lui noiembrie, este însă ţinta regulată, în ultimele săptămâni, a unor atacuri ruseşti care vizează mai ales instalaţii energetice.

Şuieratul unor bombardamente se auzea în continuare sâmbătă la amiază.

Vizualizări: 962

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: