Titluri de stat pentru populaţie, în această săptămână
Ministerul Finanţelor va lansa în această săptămână o emisiune de titluri de stat pentru populaţie. „Săptămâna aceasta vom lansa oficial aceste emisiuni de titluri de stat pentru populaţie, Centenar se numeşte, cinci ani de zile este perioada şi este dobânda de peste 4,5% pe an”, a spus ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Acesta se aşteaptă la o reacţie bună a populaţiei. „Eu zic că populaţia va reacţiona pozitiv, pentru că dobânda este una foarte bună, spuneam peste 4,5% pe an, dobândă pe care băncile nu o dau astăzi nici pe departe, mai mult, această dobândă nu se impozitează de către statul român, la bănci ea este impozitată. Şi sunt şi alte avantaje: statul garantează categoric şi 100% pentru sumele depuse şi pentru dobânzile aferente, aşa că eu zic că lumea va fi atrasă”, a precizat ministrul. Statul îşi propune să atragă patru miliarde de lei prin vânzarea titlurilor. (A.A.)