TIR de Gorj, în coliziune cu un autoturism de Mehedinți
Un accident cu două victime, dintre care una rămasă încarcerată, s-a produs joi pe DN6, în zona Domaşnea din Caraș Severin, între un autotren cu număr de Gorj şi un autoturism de Mehedinți. Una dintre victime a murit la spital.
„Au intervenit de urgenţă doua echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, din care unul SMURD, echipajul Punctului de lucru Băile Herculane, două ambulanţe SAJ şi două echipaje de Poliţie. Pompierii militari au intervenit pentru descarcearea victimei ramase blocată în autoturism şi asigurarea măsurilor de prevenire a incendiului. Echipajul SMURD a transportat una din cele două victime la spital, în Caransebeş. Cea de-a doua victimă, dupa efectuarea manevrelor de descarcerare, a fost predată unui echipaj SAJ. Ambele victime erau în stare de conştienţă. Traficul a fost îngreunat, circulându-se pe o singură bandă“, a informat ISU.
Potrivit poliției, autoturismul implicat în accident, înmatriculat în Mehedinţi, a făcut o manevră de depăşire, şoferul acestuia a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, izbindu-se de TIR, cu numere de Gorj.
Una dintre victime, un bărbat de 50 de ani, pasager în autoturism, a suferit răni grave și a murit ulterior spitalul din Caransebeș. (A.A.)