Tineri arestați după un scandal din dragoste. Tânără băgată cu forța în mașină
Cazul de la Săulești a devenit foarte grav pe măsura cercetărilor, fiind soldat cu arestări preventive pentru 30 de zile. Totul a început de la o ceartă între doi tineri, foști iubiți.
A fost extinsă urmărirea penală și pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracțiunea de lipsirea de libertate în mod ilegal, persoanele bănuite fiind alți doi tineri, ambii de 19 ani.
Polițiștii au luat măsura reținerii față de toți trei, aceștia fiind introduși, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Ieri a fost pusă în mișcare acțiune penală față de cei trei tineri reținuți, aceștia fiind prezentați Judecătoriei Târgu Cărbunești, cu propunere de arestare preventivă, instanța dispunând arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Reamintim faptul că, în noaptea de 14/15 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie de 47 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că fiica sa, de 24 de ani, cu același domiciliu, a fost agresată.
În urma continuării cercetărilor, polițiștii au constatat că, în timp ce tânăra de 24 de ani se afla într-o stație de alimentare cu carburant, din orașul Târgu Cărbunești, împreună cu alte persoane, la locația respectivă s-a prezentat fostul său iubit, un localnic în vârstă de 20 de ani, cu un autoturism în care se mai aflau alți doi tineri de 19 ani, unul din orașul Târgu Cărbunești și altul din comuna Jupânești.
Tânăra ar fi fost luată cu forța și introdusă în autoturism, de către fostul iubit, ajutat de ceilalți doi tineri, unde, pe fondul geloziei, între primii doi s-a iscat un conflict, în urma căruia, fata de 24 de ani ar fi fost lovită în zona feței și a corpului, de tânărul de 20 de ani.
De asemenea, din cercetări a mai reieșit faptul că, în aceleași împrejurări, cel din urmă i-ar fi sustras fetei, telefonul mobil.
Având în vedere că victima prezenta leziuni rezultate în urma agresiunii, aceasta a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au luat măsuri pentru parcurgerea și completarea formularului de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului de 20 de ani.