Tinere din casa de tip familial, fruntașe la o competiție sportivă montană

La sfârșitul săptămânii trecute, în zona localității gorjene Baia de Fier, s-a desfășurat cea de-a zecea ediție a competiției Cupa White Wolf. Evenimentul a fost organizat de către Clubul Montan White Wolf Baia de Fier, coorganizatori fiind Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Gorj, Federația Română Sportul Pentru Toți București și Asociația Județeană Sportul Pentru Toți Târgu Jiu.

Peste șaptezeci de concurenți au luat startul, între ei regăsindu-se și două tinere dintr-un apartament de tip familial destinat protecției rezidențiale, din cadrul Complexului de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Târgu-Jiu, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj. „Concursul a inclus trei probe: orientare sportivă, escaladă naturală și alergare montană. Dând dovadă de seriozitate, ambiție și implicare, Luca Elena Maria s-a clasat locul 1 la escaladă naturală - categoria feminin 15-19 ani, iar Pătroi Sabina Iuliana a obținut locul 3 la orientare sportivă – categoria feminin 15-19 ani“, a spus Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.

Probele desfăşurate în zona Baia de Fier au avut drept scop: dezvoltarea spiritului de solidaritate şi fair-play, a abilităţilor de orientare, autocontrol şi adaptare la situaţii diverse; oferirea unor oportunităţi de petrecere a timpului liber prin implicarea tinerilor în acţiuni eco-sportive; atragerea unui număr cât mai mare de persoane în acţiuni cu caracter sportiv-cultural-ecologic.

Vizualizări: 2,043

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: