Terorist sub identitatea unui cunoscut fotbalist

Unul dintre atacatorii care au detonat o bombă în staţia de metrou Maelbeek din Bruxelles, în timpul atentatelor, a furat identitatea lui Ibrahim Maaroufi, fost jucător al lui Inter Milano, pentru a circula prin Europa şi pentru a închiria un apartament.

Apartamentul a fost transformat ulterior în "baza" de unde s-au pus la punct atacurile de la Paris. Este vorba de Khalid El Bakraoui, care a murit în timpul atacului de la staţia de metrou Maelbeek, din Bruxelles, în momentul în care a detonat centura cu explozibil pe care o purta.

Conform jurnaliştilor italieni, informaţiile au fost obţinute dintr-un dosar anti-terorism, iar El Bakraoui a folosit identitatea lui Ibrahim Maaroufi, mijlocaş născut în Bruxelles, dar care avea şi cetăţenie marocană. Acum în vârstă de 27 de ani, Maaroufi a fost legitimat la Inter Milano între 2006 şi 2009, unde a debutat sub comanda lui Roberto Mancini, în primul an de contract.

Sursa citată notează că El Bakraoui a folosit actul fals de identitate pentru a circula prin Europa, în Italia, Grecia şi Belgia şi chiar să închirieze un apartament în Charleroi, unde au fost puse la cale atentatele din Paris.

Mediafax

Vizualizări: 646

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: